Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD: Prin aprobarea directivei privind salariul minim european românii pot spera să fie plătiți ca afară

Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD: Prin aprobarea directivei privind salariul minim european românii pot spera să fie plătiți ca afară

Coordonatorul național PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, salută, în numele organizației militanților europeni din Partidul Social Democrat, acordul politic referitor la directiva europeană privind salariile minime adecvate propusă de Comisia Europeană la inițiativa familiei social-democraților europeni și a Comisarului social-democrat Nicolas Schmit.

“Directiva Europeană agreată ieri protejează salariul minim. Statele UE vor trebui să pună în aplicare un cadru de guvernanță solid pentru stabilirea şi actualizarea salariilor minime, care include criterii clare pentru stabilirea acestora (inclusiv puterea de cumpărare luând în considerare costul vieții, nivelul, distribuția și rata de creștere a salariilor, precum şi productivitatea națională).

Partidul Social Democrat și PES activists România au susținut mereu principiul și necesitatea introducerii salariului minim european. Încă de acum doi ani, PES activists România a inițiat și depus la Parlamentul European o petiție, susținută de peste 20.000 de persoane, pentru un salariu minim european, semnată, în numele PSD, de președintele Marcel Ciolacu, dar și de reprezentanții celor mai importante structuri sindicale.

Prin aprobarea directivei privind salariul minim european românii pot spera să fie plătiți ca afară. Se repară, astfel, o inegalitate prin care, pentru aceeași muncă prestată și de aceeași calitate, cetățenii europeni erau plătiți în mod diferit, în funcție de țara europeană în care locuiau“, a declarat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, membru al Comisiei pentru Bugete și inițiator al petiției pentru salariu minim european.

Totodată, atunci când Ministerul Afacerilor Externe le recomanda europarlamentarilor români să nu susțină directiva europeană privind salariul minim, Partidul Social Democrat și PES activists România au protestat oficial și au cerut explicații publice pentru această poziționare împotriva intereselor românilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
1.1 ° C
1.7 °
-0.1 °
76 %
3.1kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii