Guvernul Ciolacu duce România la alt nivel: marile tranzacții din economia românească au crescut cu 13% față de anul trecut

Guvernul Ciolacu duce România la alt nivel: marile tranzacții din economia românească au crescut cu 13% față de anul trecut

Investițiile publice masive în economie și infrastructură începute de Guvernul Marcel Ciolacu duc România către ținta asumată de Premier, de a transforma țara într-o forță economică și logistică regională. Tranzacțiile de pe piața M&A (fuziuni și achiziții) din primul semestru 2024 au crescut cu 13,8% față de ultimele șase luni din 2023, pe fondul încrederii managerilor și a investitorilor în economia românească

Potrivit datelor companiei de consultanță PwC, în primele şase luni din 2024 au fost mai multe tranzacţii mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, un semnal foarte bun pentru piaţă.

„În prima jumătate a anului trecut am avut o tranzacţie mare care a distorsionat piaţa, tranzacţia în valoare de 1,3 mld. euro prin care PPC a cumpărat Enel România. Făcând abstracţie de acea tranzacţie, vedem în prima jumătate a acestui an un număr mai mare de tranzacţii mari, peste 40 mil. euro. Faţă de anul trecut când au fost 15 tranzacţii în primul semestru, anul acesta au fost înregistrate 20. Deci vedem o creştere a numărului de tran­zacţii mari. (…) Anul trecut au fost anun­ţate tranzacţii în valoare de 7,7 mld. euro. Sperăm ca anul acesta să fie la acelaşi nivel, dacă vom avea şi mega tranzacţii, de peste 1 mld. euro“, a detaliat George Ureche, partner al PwC şi directorul diviziei de M&A.

Prin politicile PSD, tranzacțiile din primul semestru 2024 au crescut cu 13,8% față de ultimele șase luni din 2023

Estimările făcute de reprezentantul PwC sunt confirmate și de analiza realizată de compania de consultanță EY. Datele EY referitoare la prima jumătate de an reconfirmă faptul că, prin politicile PSD implementate de Guvernul Ciolacu,  România a devenit un magnet pentru investitorii străini.

Potrivit datelor agregate de specialiștii acesteia, în primele șase luni din 2024, piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a avut un volum de 2,3 miliarde dolari. Și aceasta în condițiile în care nu s-a dezvăluit valoarea tranzacțională pentru un procent de 79% din tranzacțiile anunțate în această perioadă.

Comparativ cu semestrul doi 2023, volumul de tranzacții M&A din România a crescut în S1 2024 cu 13,8%. Ca și reprezentanții PwC, EY scoate în evidență și faptul că volumul amintit s-a înregistrat în contextul în care au crescut numărul de fuziuni și achiziții cu valoare mare, tendință înregistrată și la nivel global.

” Se observă o creștere a valorilor tranzacțiilor la nivel mondial cu aproximativ 20% fața de 2023, marcând cea mai puternică primă jumătate de an în materie de tranzacții începând din 2022. Mai mult, piețele consacrate demonstrează semne clare de revenire în 2024, evidențiate de creșterea substanțială a mega-tranzacțiilor, ceea ce reprezintă un semn pozitiv pentru economiile în curs de dezvoltare și emergente, care de obicei urmează traiectoria piețelor dezvoltate”, arată analiza EY.

De asemenea, EY semnalează faptul că investitorii strategici și-au menținut poziția dominantă pe piața de M&A din România în prima jumătate a anului 2024, reprezentând 93% din volumul tranzacțiilor, deși au anunțat același număr de tranzacții ca în prima jumătate a anului 2023 (115). Este de remarcat că aceasta reprezintă cea mai mare cotă de piață revendicată de investitorii strategici din prima jumătate a anului 2019 încoace.

România este a doua piață de fuziuni și achiziții din regiune

Compania de consultanță semnalase încă din luna mai că țara noastră este a doua piaţă de fuziuni şi achiziţii din regiune, a depăşit Cehia şi a ajuns foarte aproape de Polonia, din punct de vedere al volumului.

„Dacă piaţa românească obişnuia să stea în jurul a 200 de tranzacţii pe an, cam ăsta era volumul tradiţional în România, iar Polonia era o piaţă de 400 de tranzacţii anual, în prezent diferenţa între Polonia şi România este marginală. Vorbim de 246 faţă de 253 de tranzacţii. Suntem pe locul al doilea, foarte, foarte aproape de Polonia”, a menționat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY România, în cadrul unui eveniment de specialitate.

Valoarea medie a unei tranzacţii în România se află în jurul sumei de 40 de milioane de euro, însă dinamica pe tranzacţiile medii şi mari prinde din ce în ce mai mult contur.

Încrederea managerilor în economia noastră a sporit semnificativ

Prin abordarea PSD și a Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu de a aloca resurse majore pentru susținerea investițiilor, țara noastră va continua să aibă cel mai rapid și consistent progres din UE și în perioada următoare. Acest lucru se reflectă într-o creștere a încrederii în economia românească atât la nivelul managerilor, cât și al investitorilor străini.

Indicatorul de încredere în economia românească (ESI) a crescut în iunie, la 104,2 puncte în iunie, de la 102,5 puncte în mai. De asemenea, media ESI a crescut la 103,8 puncte în trimestrul al doilea, față de 102,5 puncte în primul trimestru. Gradul de încredere în economie este calculat de Comisia Europeană pe baza răspunsurilor managerilor din principalele economice în corelație cu evoluția produsului intern brut. O valoare de peste 100 de puncte indică faptul că economia este în creștere, iar media UE este de 96,4.

Totodată, potrivit datelor Băncii Naționale a României, aproape 3.000 de companii străine și-au deschis locații în România în primele cinci luni ale anului. Potrivit BNR, investițiile directe ale nerezidenților au atins valoarea de 3,342 miliarde euro, marcând o creștere de 35,57% față de perioada similară a anului trecut. Atunci suma a fost de 2,465 miliarde euro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.7 ° C
4 °
2.8 °
64 %
2.6kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °
vin
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii