În contextul în care Guvernul nu vine cu soluții concrete care să atenueze efectele crizei energetice, putem afirma că economia României este aproape distrusă. Alături de alți specialiști din domeniu, considerăm că este obligatoriu să ne întoarcem la o piaţă reglementată în energie și din păcate aceasta este singura soluție viabilă, notează Dumitru Coarnă, deputat PSD.
„Trebuie refăcută unitatea energetică, avem nevoie de un mix energetic prin fuziunea producătorilor de stat de energie din România. Este obligatoriu să mărim producția de gaze din exploatare pe plan intern și să identificăm strategii concrete pentru atragerea de investiții noi.
Analiști economici de renume avertizează asupra pericolului generat de inflația venită din interior. Aceștia susțin că inflația este de două feluri. Există o inflație care vine din exterior, pe care nu putem să o controlăm în niciun fel și o inflație din interior care ne arată că, de fapt, economia României nu funcționează, pentru că în esență țara noastră nu produce nimic. Nu avem mărfuri produse pe plan național și nici o prelucrare a materiilor prime agricole, pentru a putea introduce pe piaţă mărfuri româneşti, la un cost mult mai mic față de produsele din import.
Vedem cu toții că măsurile propuse până acum nu sunt eficiente. Nu există niciun fel de control asupra situației și nici asupra furnizorilor. De asemenea, nu există niciun fel de element concret în legătură cu compensările propuse, legate de facturile exagerat de mari primite de cetățeni. Compensarea care se promite este extrem de costisitoare și nu credem că există fondurile necesare pentru a se materializa.
Guvernul trebuie să ia măsuri imediate, pornind de la energie. Energia trebuie să îşi găsească un loc într-un sistem reglementat. Ne raliem opiniei specialiștilor în economie, care consideră necesară întoarcerea la o piaţă reglementată, ca fiind singura soluție eficientă”, conchide deputatul PSD Dumitru Coarnă.