Kelemen Hunor: Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii şi „Naşul” pe tren

Kelemen Hunor: Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii şi „Naşul” pe tren

Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii şi ‘Naşul’ pe tren, deci nici să ceară sancţionarea sportivilor din echipa naţională, care au participat la meciul de hochei dintre România şi Ungaria şi care au intonat, după momentele oficiale, imnul secuiesc, a declarat preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, pentru Agerpres.

„În primul rând, noi ar trebui să fim mândri că echipa României joacă în această clasă, pentru că până acum era în clase inferioare. Şi asta este o mândrie pentru România – că echipa României a jucat la acest nivel, într-un campionat mondial, în Slovenia. După aceea, eu sunt mândru că 90% din echipa României este formată din secui – pentru noi este o mândrie. Echipa a jucat în culorile României şi am fost mândri de acest lucru. Eu sunt supărat că nu am câştigat meciul. Dacă aş sancţiona pe cineva, între ghilimele, aş sancţiona pentru că au pierdut meciul. Eu nu am fost acolo, nu am urmărit, bănuiesc că au fost intonate imnurile celor două echipe. După aceste momente oficiale ei au cântat imnul secuiesc”, a precizat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a subliniat că ministrul Transporturilor „asigură cadrul legal să meargă trenul în siguranţă, să nu aibă întârziere”, dar „nu îi poate sancţiona nici pe călători, nici pe conducătorul de locomotivă”.

„Nu este o noutate. După partea oficială, au rămas pe teren şi au cântat imnul secuiesc. Toate comunităţile au nişte chestiuni extrem de puternice din punct de vedere simbolic, au şi secuii. Au cântat imnul secuiesc, după care au părăsit scena. Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii şi „Naşul” pe tren când ajung la gară. Nu îi poate sancţiona nici pe călători, nici pe conducătorul de locomotivă dacă el fredonează ceva. Deci este cam pe lângă drumul principal solicitarea asta. Cum nu poate să fie tras la răspundere ministrul Transporturilor pentru aşa ceva, nici nu poate sancţiona pe călători şi pe cei care conduc trenul. El asigură cadrul legal să meargă trenul în siguranţă, să nu aibă întârziere – asta este responsabilitatea ministrului. Deci nu trebuie pedepsit niciun jucător şi nu trebuie să aruncăm gaz pe foc. Este o chestiune absolut simplă şi clară, a fost un meci, cu părţile bune, cu părţile oficiale, după care băieţii au cântat imnul secuiesc. Trebuie să calmăm spiritele, nu să le încingem”, a afirmat Kelemen Hunor.

Explicaíile preşedintelui UDMR vin în contextual în care ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, a criticat faptul că la partida de hochei Ungaria – România a fost intonat „aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc”, iar în tribună la acel moment se afla şi ministrul Mediului, Tanczos Barna, fost preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

„Ca timişorean, înţeleg perfect ce înseamnă să trăieşti într-o comunitate multiculturală şi multietnică, în care toată lumea este respectată. Nu pot însă să înţeleg şi să tolerez gestul infam al hocheiştilor din naţionala României care au cântat aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc. Este un afront şi o lipsă neruşinată de respect faţă de România, faţă de români şi faţă de tricolor. Şi sper ca lucrurile să nu rămână nepedepsite. Cer Federaţiei Române de Hochei, Ministerului Sportului şi tuturor celorlalţi factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancţiuni după acest gest incalificabil. Cine nu respectă România nu are ce căuta în roşu, galben şi albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS: Respect celor trei jucători ROMÂNI care s-au dat la o parte şi nu au participat la această mascaradă!”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii