Marcel Ciolacu: „Impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând cu anul viitor”

Marcel Ciolacu: „Impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând cu anul viitor”

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat luni  că impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând de anul viitor.

“Este o discuţie de fond impozitarea progresivă. Ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră că această impozitare progresivă nu poate fi implementată începând de la anul. Dar eu continui susţinerea impozitării progresive şi cred că este singura soluţie pentru România în acest moment.

Ciolacu a menţionat că măsuri precum supraimpozitarea pensiilor speciale şi a salariilor mari sau taxa de solidaritate vor fi discutate în cadrul partidului, iar apoi la nivelul coaliţiei, urmând să fie luată o decizie finală.

Marcel Ciolacu, despre modificarea Codului Fiscal

Președintele PSD a spus inițial că nu crede că anul acesta va putea fi modificat Codul Fiscal în timp util, adică până la 1 iulie, așa încât modificările privind impozitarea progresivă să poată fi implementate de la 1 ianuarie 2023.

„Eu cred că vor fi anumite modificări fiscale până la 1 iulie, de exemplu impozitarea proprietăţilor în funcţie de valoare. Nu sunt ministru de Finanţe şi nici specialist. Aceste valori se compară cu restul statelor în funcţie de venituri şi vii cu o valoare. Ducem discuţia mult prea simplist. Impozitarea progresivă eo abordare care a dus la dezvoltarea tuturor societăţilor civilizate”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Acesta a mai precizat că „pe agenda de discuţii” e şi taxa de solidaritate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
7.1 ° C
7.3 °
7 °
58 %
3.1kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii