Marcel Ciolacu: Toate eforturile noastre sunt canalizate pentru a atrage mari investiții directe în România

Marcel Ciolacu: Toate eforturile noastre sunt canalizate pentru a atrage mari investiții directe în România

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că a avut o întrevedere cu reprezentanții Varta, cu care a discutat „despre o investiție de sute de milioane de euro, doar în primă fază, și foarte multe locuri de muncă”.

„Angajamentul PSD în această guvernare este de a pune oamenii și economia pe primul loc. De aceea, toate eforturile noastre sunt canalizate pentru a atrage mari investiții directe în România, care să contribuie la relansarea economiei și la creșterea nivelului de trai pentru cetățenii noștri. Astăzi am avut o întâlnire extrem de bună cu reprezentanții Varta, lider mondial în producția de baterii. Am discutat despre o investiție de sute de milioane de euro, doar în prima fază, și foarte multe locuri de muncă”, a scris liderul social-democraților, marți, pe Facebook.

Marcel Ciolacu și-a exprimat speranța că viitoarea fabrică Varta va fi construită tot în România.

„Îmi doresc ca viitoarea fabrică a companiei germane să se construiască tot în România, la fel ca cea de la Brașov, care a fost o poveste de succes. Sunt convins că vom găsi tot sprijinul guvernamental pentru a face împreună o foaie de parcurs care să ne ducă spre o decizie rapidă și pozitivă! Românii au nevoie de locuri de muncă bine plătite și sigure, iar PSD va fi întotdeauna alături de oameni!”, a adăugat președintele PSD.

„România este o țară sigură pentru investitori”, spunea recent și ministrul Finanțelor Adrian Câciu, în contextul discuției pe care a purtat-o cu președintele celei mai mari organizații patronale franceze (MEDEF), Geoffroy Roux de Bezieux.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii