Măsura compensării şi plafonării energiei, valabilă până în anul 2025

Măsura compensării şi plafonării energiei, valabilă până în anul 2025

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat miercuri că, pe cadrul legislativ actual, măsura compensării şi plafonării energiei este valabilă până în anul 2025, însă consideră că subvenţia pentru energie ar trebui „ţintită” pe consumatorii vulnerabili cu venituri mici.

Prezent la o conferinţă de presă la sediul PNL, Burduja a fost întrebat de jurnalişti dacă s-a luat în calcul la nivel guvernamental o modificare a măsurii de plafonare a preţurilor la energie, în condiţiile în care preţurile au scăzut puternic la nivel european, chiar negative pe anumite intervale de timp.

„Revenind la subiectul compensărilor şi plafonăriilor, noi avem, pe cadrul legislativ actual, această măsură până în 2025. Este adevărat că e o discuţie la nivel european, dar ea nu este închisă, însă se pare că cel puţin până în primăvara anului viitor ni se va permite o asemenea schemă, pentru că şi piaţa este în evoluţie. Sigur, acum au scăzut preţurile şi la energie electrică şi la gaze, dar asta nu înseamnă că apropiindu-ne de iarnă sau când ieşim din iarnă nu vom putea asista la eventuale creşteri de preţuri. Şi atunci, e mult mai uşor, cred, pentru consumatorul final să aibă o predictibilitate, să aibă un suport din partea statului”, a spus Burduja.

Potrivit acestuia, măsura ideală ar fi o ţintire a sprijinului pe consumatorii vulnerabili. De asemenea, în opinia sa, sprijinul ar trebui să fie defalcat pe categorii de consumatori, în funcţie de venituri.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii