Ministrul Agriculturii, despre limitarea adaosului comercial la alimentele românești

Ministrul Agriculturii, despre limitarea adaosului comercial la alimentele românești

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre măsura de limitare a adaosului comercial la alimentele românești și a anunțat că draftul de ordonanță a fost finalizat și va fi demarat un nou dialog „cu toți factorii implicați pe lanț, procesatori, distribuitori, retaileri”.

Oficialul a amintit că este în vigoare o măsură similară pentru alimentele de bază.

„În momentul de față, avem o ordonanță care a fost transpusă de Parlamentul României în lege, toate produsele care au fost băgate în acea ordonanță, vorbim de cele 21 de produse, alimente de bază, au fost stabilite în dialog cu retailerii. Tot timpul nu s-a dat un act normativ până când Ministerul Agriculturii cu Ministerul Economiei, care se ocupă pe partea de comerț, și cei implicați în lanț, vorbim de procesatori, distribuitori și retaileri, am stat la masă și am stabilit aceste ordonanțe”, a declarat Florin Barbu joi, pe B1 TV.

Referitor la măsura care vizează alimentele românești, el a spus: „Bineînțeles, și acest draft de ordonanță este finalizat. Sunt sigur că vor fi discuții în continuare la Ministerul Agriculturii cu toți factorii implicați în lanț, pe această ordonanță, și se va ajunge la un numitor comun. Pentru că Ministerul Agriculturii și-a făcut treaba și a luat toate datele. Avem produsele românești care au adaos comercial mai mare decât produsele care vin din import și trebuie să reglăm această practică comercială neloială, astfel încât românii să aibă acces la alimente românești și cu prețuri foarte bune”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.8 ° C
18.3 °
16.1 °
52 %
2.6kmh
0 %
lun
18 °
mar
24 °
mie
22 °
joi
18 °
vin
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii