Ministrul Agriculturii, despre plafonarea preţului la alimente

Ministrul Agriculturii, despre plafonarea preţului la alimente

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat, despre plafonarea preţului la alimente, că nu se problema în acest moment, precizând că, atunci când se constată depăşirea anumitor marje, se poate interveni, şi menţionând că autorităţile nu vor ezita să ia decizii când se impune, anunță news.ro.

Adrian Chesnoiu a fost întrebat, miercuri, dacă este posibilă plafonarea preţului la alimente, fiindu-i dat ca exemplu cartoful, unde creşterea este de peste 30%.

„Dacă aţi dat exemplul cartofului, să vorbim despre măsurile pe care le luăm pentru producătorii de cartofi pentru că pentru prima dată în ultimii ani avem un proiect, o alocare bugetară în programul nostru a 15 milioane de lei sprijin direct către producătorii de cartofi şi nu numai asta. Vreau să vă spun că România produce mai mulţi cartofi decât consumă şi decât ar avea nevoie în mod uzual, singurul element care ne lipseşte din acest peisaj erau depozitele de cartof. Iar pe acest aspect am venit cu un program în care vom finanţa în planul naţional strategic viitor cu 50 de milioane de euro înfiinţarea de depozite. Lucrurile se vor corecta în timp”, a explicat ministrul Agriculturii.

El a precizat că nu se pune în prezent problema unei asemenea plafonări.

„Sunt scenarii pe care le-am luat în analiză, nu de acum, de la criza ucraineană şi de la acest conflict armat, ci încă de la preluarea mandatului pentru că ele trebuie să fie pregătite şi atunci când apar dezechilibre sau situaţii în care trebuie să intervii să le ai la dispoziţie să le poţi aplica. Nu se pune în momentul de faţă problema unei astfel de plafonări. Când se constată că se depăşesc anumite marje, atunci se poate interveni şi cu siguranţă nu o să ezităm să luăm aceste decizii când se impune”, a transmis Adrian Chesnoiu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii