Ministrul Agriculturii, despre producția de porumb de anul acesta

Ministrul Agriculturii, despre producția de porumb de anul acesta

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că România va consemna în acest an cea mai mică producţie de porumb din 2007 până în prezent. Din cauza secetei pedologice, recolta va fi mai scăzută cu circa 40%-50% faţă de anii trecuţi.

„La porumb nu s-a încheiat recoltatul pe întreaga suprafaţă, dar până la această dată producţia medie este de 3.000 de kilograme la hectar, ceea ce înseamnă mult sub media anilor normali în România, când la această cultură se obţineau între 5 şi 6 tone la hectar. Este cea mai afectată cultură din cauza secetei, producţia obţinută fiind mult mai mică decât în anii normali, dar ne asigură consumul intern şi o disponibilitate pentru export”, a declarat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că va anunța producția totală după ce întrega cantitate de porumb va fi recoltată de pe câmp.
Acum „vă pot spune în procente: este mai mică cu 40%-50% decât în anii precedenţi. Vom vedea cum stăm şi la nivel european la sfârşitul recoltării porumbului. În orice caz, este cea mai mică producţie de porumb care s-a obţinut în ultimii ani după integrarea în Uniunea Europeană (UE), deci din 2007”, a mai spus Daea.

El a punctat că seceta a afectat toate statele europene: „Iată, schimbările climatice sunt o realitate, motiv pentru care căutăm şi soluţii în direcţia aceasta pentru a susţine fermierii români”.

În schimb, pentru producția de semințe de floarea-soarelui, ministrul a anunțat o cantitate de peste două milioane de tone.

De asemenea, s-au recoltat și înmagazinat peste 9 milioane de tone de grâu, suficient pentru consumul intern și pentru export

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii