”Am avut o discuție la guvern cu micii retaileri, au avut solicitarea aceasta de a fi închise în weekend, sâmbăta şi duminica, aceste magazine. Micii retaileri sunt procesatorii români care au și magazine de desfacere.
Scăderea vânzărilor la magazinele mici este foarte mare în perioada de weekend. Foarte mulți români muncesc în timpul săptămânii și în weekend merg și se relaxează, se duc în mall, în mall este și câte un supermarket, deci fac și cumpărăturile.
În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme. Dacă am face un sondaj, nici românii n-ar fi de acord.
Nu sunt de acord cu lucrul acesta. Din punctul meu de vedere, eu nu sunt de acord cu acest aspect”, a explicat ministrul la Prima TV.
Marcel Ciolacu a precizat că a dat spre analiză propunerea privind eventuala închidere a supermarketurilor în weekend, pentru a vedea care este impactul unei astfel de propuneri. Primul-ministru a mai spus că o decizie în acest sens „nu este una ușoară”.