Ministrul Adrian Chesnoiu a propus Comisiei Europene identificarea unor soluții rapide la nivelul Uniunii Europene pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici și privați ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de crize din afara sectorului, astfel încât să se poată asigura finalizarea proiectelor.
În cadrul Consiliului AgriFish, desfășurat în data de 24 mai 2022, la Bruxelles, ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „România solicită Comisiei Europene să adopte de urgență decizia care să permită majorarea costurilor proiectelor și compensarea cheltuielilor suplimentare pentru beneficiarii PNDR, astfel încât să se asigure finalizarea investițiilor deja începute”, potrivit agroinfo.ro.
Solicitarea ministrului român s-a bucurat de o largă susținere din partea Statelor Membre (HR, LT, NL, EL,CY, MT, BG, LV, DK, EE, PL, SK), iar Președintele Consiliului și Comisia Europeană au apreciat inițiativa țării noastre ca fiind una extrem de utilă. În perioada următoare, Comisia Europeană va identifica cele mai potrivite soluții pentru derularea și implementarea în bune condiții a proiectelor demarate.
Având în vedere situația economică generală nefavorabilă survenită în timpul pandemiei COVID 19, accentuată mai întâi de creșterea prețurilor utilităților şi apoi de conflictul armat din Ucraina, România și alte state membre al Uniunii Europene se confruntă cu o situație dificilă în implementarea programelor de dezvoltare rurală. Mulți dintre beneficiarii măsurilor de sprijin se află în incapacitate de a continua realizarea proiectelor aflate în derulare, întrucât bugetele aprobate la nivelul anilor 2014-2020 nu mai pot acoperi cheltuielile suplimentare apărute pe parcurs.
În acest context, există riscul renunțării la executarea lucrărilor și nefinalizarea sau rezilierea proiectelor, ceea ce va conduce la neîndeplinirea obiectivelor propuse, corelat cu riscurile legate de dezangajare a fondurilor europene, fapt ce afectează implementarea Programului și mai ales dezvoltarea zonelor rurale.
Printre alte subiecte aflate pe agenda discuțiilor Consiliului AgriFish s-a regăsit protecția solului în Uniunea Europeană (UE) și potențialul său de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.
În cadrul intervenției sale, ministrul Adrian Chesnoiu a subliniat necesitatea îmbunătățirii calității solului împreună cu asigurarea reducerii costurilor totale de producție din partea fermierilor și a diminuării progresive a substanțelor chimice utilizate în agricultură. În acest sens, România a propus acordarea de subvenții de către UE din fondurile alocate Statelor Membre pentru achiziția de utilaje și echipamente pentru obținerea și utilizarea biomasei din resturi vegetale, pentru a evita posibilele arderi ale miriștilor care ar putea conduce la diminuarea proprietăților solului.
Utilizarea în sectorul agricol a îngrășămintelor organice va contribui la atenuarea problemelor actuale asociate cu îngrășămintele chimice de sinteză, când fermierii se confruntă cu mari dificultăți în aprovizionare din cauza exploziei prețurilor acestora.
Oficialul MADR a atras atenția asupra nevoii de a susține financiar achiziția de tehnologii cu impact redus asupra structurii solului, precum și a încurajării utilizării tehnologiilor care permit sechestrarea carbonului și a azotului în sol, a tehnologiilor de refacere a calității solului. Un rol important îl pot avea cercetarea și inovarea, inclusiv în ceea ce privește irigarea durabilă a zonelor sensibile și crearea de soiuri de plante rezistente la deficitul de apă, la boli și dăunători.