Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectare şi execuţie lucrări de modernizare în staţia Valu lui Traian.
Valoarea totală estimată a proiectului este cuprinsă între 402,3 milioane de lei şi 457 milioane de lei, fără TVA.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectare şi execuţie lucrări de modernizare în staţia Valu lui Traian, etapa I a programului de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, investiţie finanţată din fonduri nerambursabile CEF. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 8 mai 2023„, se arată într-un comunicat al operatorului feroviar naţional.
Sursa de finanţare a lucrărilor va fi asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport şi Bugetul de Stat.
Printre lucrările care vor fi realizate în cadrul proiectului se numără Grupa de Aşteptare din Staţia Valu lui Traian care va cuprinde 32 linii de primire-expediere, electrificarea, pe toată lungimea, a celor 32 de linii din Grupa de Aşteptare, acestea fiind linii de primire-expediere, şi modernizarea şi electrificarea liniilor 5-8 din Grupa Staţie şi a liniilor de legătură cu Grupa de Aşteptare. Totodată, se au în vedere realizarea unei centralizări electronice în Staţia Valu lui Traian, amplasată în container şi reabilitarea sistemului de iluminat din Grupa de Aşteptare.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se află modernizarea infrastructurii şi suprastructurii în staţia Valu lui Traian şi în Grupa de aşteptare, realizarea/modernizarea instalaţiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului, mărirea capacităţii de tranzit şi modernizarea echipamentului de telecomunicaţii.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Sorin Grindeanu a anunțat că „pentru proiectarea și execuția lucrărilor sunt alocate 26 de luni”.