Ordonanța de reducere a cheltuielilor bugetare a fost adoptată tacit în Senat

Ordonanța de reducere a cheltuielilor bugetare a fost adoptată tacit în Senat

Senatul a adoptat, tacit, în data de 27 noiembrie, proiectul de lege de aprobare a OUG 90/2023 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de Convergenţă, relatează Agerpres.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 25 noiembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Potrivit ordonanţei, autorităţile publice locale nu vor putea finanţa din fonduri publice, cu excepţia celor provenite din donaţii şi sponsorizări, festivaluri, concerte sau festivităţi. Sunt exceptate evenimentele ocazionate de zilele declarate oficiale, sărbătorile publice, cele organizate la sfârşitul anului şi cele incluse în cadrul Proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană.

Plăţile lunare efectuate în lunile noiembrie-decembrie la cheltuielile cu bunuri şi servicii se limitează la cel mult nivelul mediei plăţilor efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023, în limita bugetului aprobat la acest titlu de cheltuieli. Prevederile nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, intervenţiilor în situaţii de urgenţă, ordine publică şi acţiuni de deszăpezire.

Potrivit OUG 90/2023, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare astfel încât plăţile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la cheltuieli de investiţii să fie cel mult la nivelul mediei plăţilor efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat. În cazuri temeinic justificate, Guvernul României poate să aprobe pe bază de memorandum depăşirea limitelor de plăţi pentru cheltuielile de investiţii.

Actul normativ include şi alte măsuri privind alimentarea Fondului de rezervă bugetară şi disponibilizarea sumelor din acest fond.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii