Premierul Marcel Ciolacu, despre majorarea salariului minim

Premierul Marcel Ciolacu, despre majorarea salariului minim

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit despre divergențele cu liberalii, luni, în cadrul unor declarații de presă, și a subliniat că nu va accepta „ca activitatea Guvernului să fie coordonată și decisă în totalitate într-o coaliție politică”.

Întrebat despre faptul că liberalii susțin că nu ar fi fost consultați înainte ca el să anunțe majorarea salariului minim, Marcel Ciolacu a spus: „E o decizie luată după data de cred că 15 decembrie în coaliție de noi, toți, că se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie, de 3.700”.

„Nu mi-aduc aminte ca până s-a luat decizia, cu adevărat, împreună cu partenerii sociali, cu sindicatele, de către Guvern să fi fost altă decizie, deci, cu alte cuvinte, eu am respectat această decizie. În ceea ce privește cei 200 de lei neimpozabili, vreau să vă anunț că este o lege, este o lege, cu adevărat, cu un caracter temporar, care se termină pe data de 31 decembrie”, a adăugat premierul.

Referitor la cheltuielile publice, el a declarat: „Politica fiscală într-un stat normal o face ministrul Finanțelor împreună cu Guvernul, dar eu, Marcel Ciolacu, primul ministru al României, nu o să accept ca activitatea Guvernului să fie coordonată și decisă în totalitate într-o coaliție politică, pentru că ne întoarcem la experiența avută coaliției PNL-USR”.

Întrebat despre candidatul PSD la alegerile prezidențiale, având în vedere că PNL a afirmat deja că îl susține pe liderul partidului, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu a spus: „După data de 10 o să vă spun împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat decizia privind candidaturile. Până atunci, avem o competiție momentan de scris cărți. Nu particip la ea”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
14.7 ° C
15 °
13.9 °
52 %
3.6kmh
0 %
vin
24 °
sâm
27 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii