Programul Rabla 2025 va începe în aprilie

Programul Rabla 2025 va începe în aprilie

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat la Prima News că programul Rabla pentru mașini va continua și în acest an, urmând să fie lansat în luna aprilie. El a spus că subvenția pentru casarea vechilor autovehicule va fi între 7.000 de lei și 25.000 de lei.

Pornim de la 7.000 de lei, asta e propunerea pe care am avansat-o, de la 7.000 de lei pentru o motocicletă, 10.000-13.000, până la 25.500 lei pentru un autoturism electric. (..) Până la 5.000 de euro, e aceeaşi bonificaţie pe care am avut-o şi în anul trecut”, a spus Mircea Fechet.

În același timp, ministrul Mediului a anunțat mai multe modificări față de edițiile precedente ale programului Rabla. Astfel, ediția din acest an va avea o singură sesiune continuă, din aprilie și până la epuizarea fondurilor, iar doritorii se vor înscrie în program în mod direct și nu prin intermediul dealerilor auto, așa cum a fost în anii trecuți. „Este o chestiune care dă, cumva, șansa fiecărui potențial beneficiar să prindă sau să nu prindă finanțare, să nu aibă impresia că a avut de așteptat mai mult sau mai puțin din pricina dealerului”, a explicat Fechet, potrivit B1 TV.

„Am decis să eliminăm finanțarea mașinilor Diesel. Cred că eram singura țară din Uniunea Europeană care încă mai încurajam oamenii să achiziționeze mașini Diesel şi (…) am decis să fim în rând cu lumea şi să scoatem Dieselul”, a mai precizat ministrul Mediului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.3 ° C
11.6 °
8.9 °
47 %
1.5kmh
0 %
joi
11 °
vin
17 °
sâm
16 °
Dum
16 °
lun
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii