„Ministerul Muncii, condus de ministrul Marius Budăi, a publicat în trasparență decizională un proiect de ordonanță de urgență prin care salariile persoanelor care lucrează în administrația publică vor crește din luna august cu 25% din diferența până la nivelul stabilit de Legea nr.153/2017”, transmite prin intermediul unui comunicat Mirela Furtună, deputat PSD.
„Această majorare se va aplica din august și nu va viza categoriile de personal care au avut deja salariile mărite, respectiv personalul medical și profesorii.
Creșterea salariilor era absolut necesară, în condițiile în care de doi ani de zile nu au mai existat măriri, iar inflația a crescut foarte mult, afectând semnificativ nivelul de trai al oamenilor.
Evident, mărirea nu este nici pe departe suficientă și înțeleg nemulțumirile celor care lucrează în administrație, dar trebuie luat în considerare și impactul asupra deficitului bugetar într-o perioadă în care Guvernul se confruntă cu crize multiple.
Desigur, asta nu înseamnă că Guvernul nu trebuie să identifice surse pentru creșterea salariilor și în anul ce urmează. Este evident că trebuie să se ajungă la nivelul salariilor așa cum sunt ele prevăzute în grila de salarizare din Legea 153/2017. Mai mult, abia atunci vor dispărea și inechitățile din sistem.
Totuși, trebuie menționat că la finalul lunii mai, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat un proiect de lege mult mai amplu, cu dispoziții care rezolvau inechitățile din interiorul unor ordonatori principali de credite.
Acel proiect de lege trebuia să intre în vigoare la 1 iulie, fiind votat de 195 de deputați, doar 46 votând contra și au existat și 8 abțineri. Au votat împotriva proiectului doar deputații USR și deputații neafiliați din grupul domnului Ludovic Orban.
Mai mult, USR a considerat necesar să atace legea la Curtea Constituțională și a blocat astfel creșterea salarială așteptată de atât de mulți oameni.
Din păcate, Curtea Constituțională va analiza sesizarea de neconstituționalitate abia pe 26 septembrie, iar pentru a rezolva oarecum situația, PSD a propus această soluție de avarie, astfel încât oamenilor să le crească salariile din august. Oricum, în loc să le fie crescute salariile de la 1 iulie, le vor crește abia din august mulțumită USR.
Îmi exprim convingerea că de la 1 ianuarie 2023 vor intra în vigoare și celelalte dispoziții din proiectul de lege care acum se află în analiza judecătorilor de la Curtea Constituțională.
PSD susține prin măsuri concrete creșterea nivelului de trai al românilor!”, conchide deputatul PSD Mirela Furtună.