PSD susține inițiativa ministrului Finanțelor de a solicita, la nivel european, importante resurse financiare pentru protejarea populației și firmelor românești de efectele crizei din Ucraina. PSD solicită ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene să redacteze urgent actele necesare care trebuie transmise Comisiei Europene.
PSD susține demersul ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, care a solicitat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) desfășurată la Bruxelles, folosirea unor instrumente financiare pentru a combate efectele economice ca urmare a crizei din Ucraina, în scopul protejării companiilor locale și a locurilor de muncă.
Concret, ministrul PSD a solicitat o mai mare flexibilitate în folosirea fondurilor existente din exercițiul financiar 2014-2020, restructurarea unor mecanisme de finanțare, cum este de exemplu SURE, dar și pentru găsirea unor noi modalități pentru finanțarea investițiilor în economia românească.
În plus, ministrul Adrian Câciu a cerut și extinderea cadrului temporar pentru ajutoare de stat, în condițiile în care este necesar spațiu fiscal suplimentar pentru susținerea economiei și cetățenilor, în vederea gestionării creșterii prețurilor și a inflației.
Totodată, PSD consideră că este imperios ca ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, să formalizeze rapid demersul ministrului Finanțelor și să redacteze actele necesare care trebuie transmise Comisiei Europene.
Menționăm că această inițiativă a ministrului Finanțelor confirmă strategia PSD din ultimele săptămâni. PSD consideră că prioritatea actualei Coaliții este protejarea populației și a companiilor de efectele creșterilor de prețuri la energie și combustibil – probleme care se suprapun peste sincopele apărute în lanțurile de aprovizionare.
În viziunea PSD, politicile fiscal-bugetare trebuie adaptate noilor condiții, iar principala noastră grijă din acest moment este protejarea nivelului de trai al românilor și susținerea economiei.
PSD consideră că România demonstrează zi de zi că își respectă toate angajamentele asumate pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina.
De aceea, credem că este perfect justificată decizia ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, de a cere la nivel european identificarea unor noi măsuri de finanțare pentru gestionarea fluxului de refugiați, pentru integrarea acestora pe piața muncii și pentru a le permite accesul la educație și sănătate.