Reuters: FMI vrea să extindă accesul la finanţarea de urgenţă, în urma majorării preţurilor alimentelor

Reuters: FMI vrea să extindă accesul la finanţarea de urgenţă, în urma majorării preţurilor alimentelor

Fondul Monetar Internaţional caută soluţii pentru a furniza finanţare de urgenţă statelor care se confruntă cu un dezechilibru al preţurilor produselor alimentare, şi va discuta măsurile la reuniunea Comitetului executiv, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Planul, despre care nu s-a raportat anterior, va fi prezentat la o reuniune neoficială a Comitetului executiv al FMI.

Măsurile prevăd sprijinirea de către FMI a Ucrainei şi a altor ţări afectate sever de războiul declanşat de Rusia, fără impunerea condiţiilor cerute într-un program obişnuit de finanţare. Amploarea şi domeniul de aplicare nu sunt încă clare, au precizat sursele.

Votul oficial pentru sprijinirea măsurii, dezvoltată de echipa FMI în ultimele luni, este aşteptat înainte de reuniunea anuală a FMI din octombrie. Dacă planul va fi aprobat, va creşte temporar limita de acces existentă şi va permite tuturor statelor membre să împrumute suplimentar până la 50% din cota lor la FMI, conform Instrumentului rapid de finanţare şi Instrumentului rapid de credit.

Pe plan global, preţurile produselor alimentare au crescut semnificativ, în urma blocării rutelor de aprovizionare, a sancţiunilor şi a altor restricţii comerciale, deşi acordul realizat de Naţiunile Unite luna trecută a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene şi a dus la reducerea preţurilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii