Industria de textile din România este recunoscută la nivel mondial pentru calitatea produselor. Însă oferă cele mai mici salarii pentru forța de muncă, deși asigură producția pentru branduri de lux vândute în întreaga europă, la prețuri foarte scumpe. Studiile în domeniul confecțiilor arată că menținerea unor salarii mici ține angajații la un nivel de trai apropiat de sărăcie.

Paradoxul industriei textile românești vine din faptul că aceasta funcționează în sistemul Iohn, adică prin subcontractare. Practic, firmele românești produc pentru branduri arhicunoscute, fără ca fabricile să fie deținute de posesorii etichetei. În acest context, fabricile din România se află într-un sistem concurențial bazat pe cel mai mic preț. Astfel apare frecvent, în această industrie, presiunea pusă pe angajați prin nerespectarea legislației muncii, a condițiilor de muncă și așa mai departe.

Cazul industriei textilelor este unul izolat în economia noastră, deoarece concurăm, paradoxal, în producție cu țări din Asia unde forța de muncă este foarte prost plătită, pentru ca produsul final să fie tot unul foarte ieftin.

Dacă România își dorește o evoluție economică sănătoasă, sistemul Iohn nu mai poate răspunde în mod obiectiv la realitatea domeniului.  Soluția nu este păstrarea salariilor mici în această industrie, așa cum și-au exprimat nemulțumirile producătorii de textile de la noi,  dupǎ creșterea salariul minim de 2 ori în ultimul an. Recent, producătorul de îmbrăcăminte brăilean Braiconf SA a anunțat public că industria este pe cale de dispariție în România din cauza creșterii salariului minim și a cerut  statului adoptarea unui pachet de ajutor pentru firmele din acest sector.

Politici publice pentru recalificarea forței de muncă

Soluția reală, în cazul confecțiilor, este recalificarea forței de muncă din acest domeniu. Acest lucru este necesar, mai ales în situația în care angajatul ar rămâne fără activitate în această industrie, acesta ar putea câștiga un salariu mai bun dintr-o muncă similară ca efort.

Studiul “SALARIUL MINIM ȘI TRAIUL MINIM DECENT” realizat de Ștefan Guga pentru Fundația Friedrich Ebert Stiftung explică clar în ce direcție trebuie să se orienteze,de fapt, politicile publice în astfel de situații atipice, precum industria textilelor de la noi.

“Pentru criticii creșterilor salariului minim, soluția este însă ca o parte din ce în ce mai consistentă din salariați să rămână pe termen nedeterminat cu salarii cât mai mici, lucrând în condiții cât mai proaste”, spune sociologul Stefan Guga într-un studiu realizat pentru Friedrich Ebert Stiftung.

Totodată, contextul este puțin atipic. Concurenții noștri în producție textilă nu sunt statele europene occidentale, cele la care vrem să ne aliniem, ci statele subdezvoltate din Asia sau alte țări din Europa de Est, cu forță de muncă extrem de prost plătită. Acest lucru trebuie să ne facă să înțelegem că unele tipuri de activități trebuie să dispară pentru a putea stimula creșterea veniturilor și a nivelului de trai de la noi.

“Deși în industria articolelor de îmbrăcăminte creșterea salariului minim poate duce la pierderea unor locuri de muncă, situația nu trebuie văzută în termeni de alb sau negru. Pe de o parte, este clar că în timp unii oameni își pierd locurile de muncă și, chiar dacă per ansamblu economiei ocuparea crește, unele efecte negative se fac resimțite la nivel individual și familial. Pe de altă parte, alternativa este stagnarea la un nivel la care salariile sunt foarte mici, condițiile de muncă proaste și nivelul de trai foarte scăzut. Este clar că situația din urmă nu este o opțiune din perspectiva politicii publice. Trebuie să acceptăm că anumite tipuri de activități trebuie să dispară pentru a permite creșterea veniturilor populației și a nivelului de trai. Însă nici a ignora costurile pe care le poate suporta o parte mai mică sau mai mare a populației nu este o opțiune pentru o politică justă”, se mai arată în același studiu.

Industria de îmbrăcăminte, cea mai criticată de pe glob

Industria producției de îmbrăcăminte este printre cele mai criticate de pe întreg globul, inclusiv la noi, întrucât forța de muncă este cel mai prost plătită, condițiile sunt dintre cele mai precare, iar presiunea pusă pe muncitori constant este direct proporțională cu nivelul competiției în vânzările de îmbrăcăminte. Se produce slab calitativ pentru ca hainele să fie înlocuite frecvent. Cu alte cuvinte, se produce mult și prost, ceea ce generează profituri mai mari pentru companii și presiune mai multă pentru muncitori, ale căror salarii nu cresc însă odată cu profitul.

Conform unui raport publicat de Agenția Europeană a Mediului, în Uniunea Europeană aproximativ 5,8 milioane de tone de textile ajung la gunoi în fiecare an, echivalentul a 11 kilograme de persoană.