Măsurile din domeniul energiei discutate în Guvern sunt pe termen lung şi sunt conforme Directivei europene adoptate la finalul anului. Anunţul a fost făcut de ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Lucrăm pe mai multe scenarii, dar nu vrem să fie o situaţie să rezolvăm o problemă de două-trei-cinci luni. Vrem o soluţie pe un termen mai lung şi atunci e clar că ea trebuie să înglobeze mai multe ministere – Ministerul Energiei şi ANRE-ul şi Finanţele, vizavi de impozitări şi Ministerul Muncii şi Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei, pentru că ne gândim şi la investiţiile care vor fi”, a mai precizat acesta, adăugând că „termen mai lung, înseamnă şi doi şi trei ani, discutăm pe o situaţie, pe o plajă mult mai mare pentru că dacă iar discutăm pe câteva luni de zile, să trecem iarna, după ce acele soluţii se vor termina, trebuie să gândim altele”.
Virgil Popescu a spus că, din datele pe care le are, peste 80% din populaţie a beneficiat de diminuarea facturilor la energie pe noiembrie şi decembrie.
„Nu au venit nici facturile după noua ordonanţă, ca să vedem exact impactul asupra numărului total. Vă pot spune că pe noiembrie şi decembrie au beneficiat la energie electrică, din datele pe care ni le-au transmis furnizorii, peste 80% din populaţie, iar la gaze naturale, peste 60% din populaţie”, a explicat ministrul.