Ajutorul de înmormântare a fost majorat în 2023, iar familia unei persoane decedate poate să primească o sumă mai mare cu 700 de lei, față de nivelul anului 2022.
După majorarea din 2023 a ajutorului de înmormântare, valoarea acestuia a ajuns la 6.789 de lei,...
Programul Voucher Materna se adresează femeilor care sunt gravide la momentul depunerii dosarului. Viitoarele mămici vor putea beneficia și anul acesta de sprijinul în valoare de 2.000 de lei.
Voucher-ul Materna Bucureşti se acordă oricărei femei cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil...
Bugetul prevăzut pentru panourile fotovoltaice, în 2023, este de trei miliarde lei, bani cu care se vor putea fi finanţa peste 150.000 proiecte, a transmis ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Pentru început, puteţi accesa programul „Casa Verde”. 20.000 de lei dă statul, iar 2.000 de lei...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat la un post de televiziune, că guvernul nu își propune să crească vârsta de pensionare în anul 2023.
„Exclus, atât timp cât sunt eu ministru”, a precizat oficialul PSD.
Mai mult decât atât, facilitățile pentru anumite categorii profesionale, precum pensionarea...
India va deveni cea mai populată ţară din lume în 2023, în condiţiile în care China trece acum printr-o criză demografică, potrivit „The Economist”, în articolul „Un elefant mai gras, un dragon mai suplu” publicat în ediţia dedicată tendinţelor din noul an.
ONU estimează că...
După o perioadă în care lipsa cipurilor amenința să blocheze activitatea în multe domenii, cea mai afectată fiind industria auto, dar și cea electro-IT, acum prognoza pentru veniturile înregistrate la nivel global pe piața semiconductorilor au fost revizuite pentru a doua oară în jos, în...
Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) va fi mai mare de la 1 ianuarie 2023.
Acesta este în creștere, de la 4,06% la 5,71%, așadar românii care au credite cu dobânzi variabile legate de IRCC vor plăti rate lunare mai mari.
IRCC, dobânda care...
Românii vor avea încă două zile libere legale, de anul viitor. Proiectul de lege care stabilește ca cele două zile să fie declarate sărbători legale, în care nu se lucrează, a fost adoptat tacit de Senat.
În anul 2023, românii vor avea 15 zile libere....
Până la sfârsitul anului, românii mai au trei zile libere legale. Ziua de Crăciun, 25 decembrie, pică într-o zi de duminică.
Pentru anul în curs, românii mai au trei zile libere în noiembrie - decembrie.
Zilele libere legale care au rămas din acest an sunt:
30 noiembrie...
Pensiile vor fi majorate cu cel puțin 10 la sută din 2023, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi. Mai întâi ar fi vorba despre creșterea pensiilor cu 10% + sprijin pentru cei mai săraci pensionari pentru iarnă, respectiv majorarea pensiilor cu 15% pentru toți pensionarii.
„Noi,...