Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunţă că va continua programele începute de predecesorul său Adrian Chesnoiu. Daea consideră că ”cel mai mare rău pentru agricultură este atunci când întrerupi programele începute”, afirmând în acest context că susţine stabilirea prin lege a unor obiective pentru acest domeniu,...
Ministrul Agriculturii consideră că liceele agricole trebuie să devină platforme de excelenţă pentru universităţile de profil.
„Dragostea faţă de pământ şi faţă de această nobilă activitate – agricultura – trebuie însămânţată în inimile copiilor noştri încă de mici. Cred că e foarte important să ne...
Ministrul Adrian Chesnoiu a propus Comisiei Europene identificarea unor soluții rapide la nivelul Uniunii Europene pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici și privați ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de crize din afara sectorului, astfel încât să se poată...
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a vorbit pe B1 TV, la „Politica Zilei”, despre proiectul de ordonanță de urgență care prevede că producătorii și comercianții de produse agricole vor fi obligați să raporteze lunar stocurile către stat. „Este foarte important să știm care sunt stocurile de...
Suntem departe de a intra într-o criză alimentară. Producția e mult peste necesarul de consum al populației țării, a declarat ferm Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.
Totuși, România nu-și va atinge potențialul maxim de producție în agricultură în 2022 din cauza condițiilor climatice, a mai spus...
Adrian Chesnoiu spune că sunt necesare planuri strategice bune și adoptate cu rapiditate pentru agricultura din România, având în vedere situația din Ucraina. Ministrul este de părere că fiecare metru de tren agricol trebuie să fie folosit.
Totodată, Chesnoiu a ținut să transmită faptul că...
Adrian Chesnoiu (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat duminică, pentru B1 TV, că România e o țară stabilă din punct de vedere al asigurării alimentelor de bază pentru populație. Niciodată nu se va vorbi la noi în țară de foamete sau criză alimentară pentru că...
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu consideră că plafonarea preţurilor alimentelor rămâne o soluţie pe care ministerul său o ia în calcul. Acesta a subliniat însă că nu vrea, ca printr-o astfel de măsură, să afecteze producătorii.
„Plafonarea preţului alimentelor nu se face la producător. Producătorii au...
Adrian Chesnoiu (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat, marți, că actuala criză energetică era predictibilă, iar autoritățile ar fi trebuit să intervină cu măsuri clare pentru a ține prețurile sub control. Chesnoiu a vorbit apoi despre programele inițiate de Minister în sprijinul producătorilor locali: programe care vizează...
Adrian Chesnoiu (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat joi, pentru B1 TV, că atunci când preluat mandatul a găsit la Minister o execuție bugetară „dezastruoasă”. Acesta a promis că situația nu se va repeta cât e el ministru, iar banii pentru sprijinirea fermierilor chiar vor...