Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, hotărârea privind demisia directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi vacantarea acestei funcţii, potrivit Agerpres.
S-au înregistrat 307 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”.
Șefia instituției va fi preluată interimar de către prim-adjunctul instituției, generalul Răzvan...
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare.
Robert...
O inițiativă legislativă adoptată de Camera Deputaților va genera protecție suplimentară pentru pădurile din România. Proiectul prevede obligația proprietarilor de păduri să monteze sisteme de supraveghere video, iar jandarmii și polițiștii vor avea printre atribuții controlul camioanelor cu lemne.
Legea a fost adoptată cu 265 de voturi ”pentru”...
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România. Legea merge la promulgare.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România, instituţie publică...
Camera Deputaţilor a adoptat decizional un proiect de lege care prevede interzicerea adăugării de inscripții și simboluri pe drapelul României, în afară de cele aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
Proiectul a fost adoptat de deputați cu 207 voturi „pentru”, 26 „împotrivă”, iar alți...
Camera Deputaților a aprobat miercuri, 31 mai, un amendament la un Proiect de Lege care elimină blocajul pentru majorarea salariilor la CFR Infrastructură și Călători (companie pe pierdere), dar care așteaptă aplicarea Statutului Personalului Feroviar de la 1 iulie.
Practic, de o parte, Legea Bugetului...
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, o modificare a Codului Penal privind înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile comise cu violență. Proiectul a fost inițiat de premierul Nicolae Ciucă și de ministrul de Interne, Lucian Bode.
„Atunci când cetățenii au nevoie de protecție...
Camera Deputaţilor a adoptat pe 10 mai, în calitate de prim for sesizată, un proiect de lege care prevede că magistraţii-asistenţi vor putea beneficia de pensie de serviciu.
Deputații au adoptat cu 190 de voturi „pentru”, 76 „împotrivă” şi 13 abţineri unproiect de lege care...
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri o propunere legislativă ce aduce modificări legate de evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor...
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care instituie taxa de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic. Aceasta a trecut cu 182 de voturi ”pentru”, 38 ”contra” și 44 de abțineri. Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Proiectul de lege aprobă Ordonanţa...