Contraspionajul ucrainean afirmă că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski, transmite marţi DPA, citat de Agerpres.
Un grup de diversionişti ruşi, condus de un agent al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a fost arestat în oraşul Ujgorod, situat...
Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, spune că, deocamdată, nu se vede din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului din Ucraina.
El şi-a exprimat temerea, sâmbătă, că preşedintele Vladimir Putin "va persevera în greşeală",...
PSD consideră că România trebuie să fie solidară cu toate deciziile Uniunii Europene privind sancționarea severă a Federației Ruse pentru actul iresponsabil de agresiune militară împotriva Ucrainei.
În același timp, PSD consideră - potrivit unui comunicat - că Uniunea Europeană trebuie să manifeste solidaritate față...
"Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,
ținând seama de atribuțiile care revin, potrivit legii, Consiliului Național al Audiovizualului de a stabili norme de reglementare cu...
Reprezentanții social-democrați ieșeni condamnă ferm invadarea Ucrainei și își exprimă solidaritatea față de populația afectată de acest război nedrept. Situația politică actuală la nivel global este incertă și toate națiunile trebuie să își dea concursul pentru instaurarea păcii în cel mai scurt timp. Social-democrații...
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, avertizează Rusia că dacă va ataca Ucraina, costul va fi mult mai mare „decât ce s-a întâmplat după anexarea Crimeei”. Despre România, Mircea Geoană spune că este la adăpost întrucât este membru NATO.
La întrebarea dacă nu eram...
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că există posibilitatea să se ajungă la un conflict armat în Ucraina, dar nu ştie ce tip de conflict va fi, precizând că România se pregăteşte pentru ce este mai rău, acesta fiind rolul Armatei şi al politicii.
Vasile...
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a explicat măsurile care s-au discutat în ședința de la CSAT în contextul unui atac armat al Federației Ruse asupra Ucrainei. Oficialul a dat asigurări că țara noastră se pregătește demult pentru posibile conflicte, dar nu există motive de îngrijorare...