Comisia Europeană a anunţat miercuri că a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane euro (1,772 miliarde lei) pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile).
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane euro (1,772 miliarde...
Optimismul cu privire la viitorul UE a atins cel mai înalt nivel din 2009, iar încrederea în UE rămâne la cel mai ridicat nivel din 2008 până în prezent. Sprijinul pentru moneda euro rămâne stabil la cel mai ridicat nivel înregistrat din 2004 până...
Rata inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie, de la 3,9% în iunie. Şi asta în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74% iar mărfurile alimentare cu 2,33%.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), preţurile în...
Companiile din România sunt fraudate de proprii angajaţi în aproape opt din zece cazuri (peste 75%), iar printre cele mai întâlnite tipuri de fraudă se află manipularea împrumuturilor bancare sau compromiterea e-mailului cu ajutor din interiorul companiei, relevă o analiză a Corporate Intelligence Agency,...
Peste cinci milioane de oameni au devenit milionari, în întreaga lume, în 2020, în ciuda pagubelor economice cauzate de pandemia Covid-19, potrivit BBC.
În timp ce mulți oameni săraci au devenit și mai săraci, numărul milionarilor a crescut, la nivel global, cu 5,2 milioane persoane,...
Pandemia de COVID-19 afectează viața de zi cu zi a cetățenilor europeni de mai bine de un an, dar atitudinea față de UE rămâne pozitivă, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru standard realizat în februarie-martie 2021.
Imaginea UE și încrederea în UE s-au ameliorat, atingând...
Euro a atins, luni, un nou maxim istoric, ajungând la 4,9261 lei, potrivit datelor transmise de Banca Națională a României.
Dolarul american a scăzut la 4,0937 lei, de la 4,1120 lei, iar francul elvețian a crescut la 4,4797 lei. Totodată, gramul de aur a crescut la...
Guvernul a adoptat miercuri Hotărârea de înfiinţare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ceea ce va debloca multe lucruri, potrivit unui comunicat al ministerului.
"Ministerul Economiei va funcţiona de-acum ca un tot coerent şi unitar pentru a-şi atinge cele patru mari obiective. Nu va mai...
Revolut, aplicația financiară cu peste 15 milioane de utilizatori a anunțat la 1 martie operaționalizarea licenței sale bancare în România. Clienții din România care aleg să folosească aplicația vor avea protecție pentru depozite în baza Schemei Europene de Garantare a Depozitelor și vor primi...
Economia Chinei a crescut în anul pandemiei, 2020, cu 2,3%, comparativ cu 2019, conform statisticilor guvernamentale publicate luni. Această creștere a întrecut chiar și așteptările analiștilor.
Este cea mai lentă rată de creştere anuală a Chinei din ultimele decenii. Ultima dată când economia ţării a...