O lume întreagă și-a luat azi adio de la Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii.
„Cei îndoliaţi, care urmează exemplul reginei şi se inspiră din încrederea şi credinţa ei în Dumnezeu, pot să spună la fel ca ea: Ne...
Ceremoniile funerare dedicate Reginei Elisabeta a II-a reprezintă cel mai mare eveniment public organizat în Regat în ultimele decenii.
Regina Elisabeta a II-a este înmormântată azi la Londra în condiţii de maximă securitate, iar la funeralii participă sute de lideri mondiali, membri ai familiilor regale...
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Prinicipele Consort vor lua parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a anunțat Familia Regală a României.
Regretata suverană britanică era verișoară de gradul al III-lea cu tatăl Majestății Sale Margareta, Regele...
Regele Charles al III-lea a mers pe 12 septembrie la Westminster Hall, acolo unde Camera Comunelor și Camera Lorzilor s-au reunit pentru a-și exprima condoleanțele față de decesul Elisabeta a II-a, potrivit BBC News.
Regele Charles III a afirmat, luni, în primul discurs ca monarh...
Fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a, prințul Charles, a fost proclamat oficial rege sâmbătă, 10 septembrie, la vârsta de 73 de ani.
Ceremonia Consiliului de Accesiune a avut loc la Palatul St.James. Au fost prezenți la ceremonie fiul lui Charles, William, care...
Regina Elisabeta a II-a și-a făcut azi apariția în balconul Palatului Buckingham, într-un moment de așteptare intensă pentru spectatorii și participanții la parada militară care a deschis seria de festivități dedicate celebrării a 70 de ani de domnie.
La ceremoniile de azi au participat şi...