Aproximativ 122.000 de gospodării vor beneficia de panouri fotovoltaice şi de capacităţi de stocare, printr-o schemă de sprijin destinată persoanelor vulnerabile şi finanţată prin Programul RePowerEU, a anunţat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.
Firmele...
Un număr de 8.091 de persoane fizice din regiunea de Sud-Est a României au depus, miercuri, dosare de finanţare în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
„Astăzi, 2 octombrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice...
Camera Deputaților a adoptat două modificări legislative care vor afecta consumatorii casnici și non casnici din România.
Aceștia vor fi aduși din nou în situația de a scoate bani din buzunar, precizează expertul în energie Dumitru Chisăliță.
„Fără nici o dezbatere, sub umbra verii, a fotbalului etc.,...
România va primi anul acesta încă 1,4 miliarde de euro prin varianta actualizată a PNRR, bani care, în mare parte, vor fi alocați pentru eficientizarea energetică a caselor. Astfel, populația vulnerabilă energetic va primi, la cerere, vouchere pentru panouri fotovoltaice și pentru anveloparea locuințelor....
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, printr-o postare pe Facebook, un buget de 1,1 miliarde de euro pentru românii care vor să îşi instaleze panouri fotovoltaice sau să îşi eficientizeze energetic casele.
"1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a...
Pe 22 decembrie 2021, la ora 10.00, Ministerul Mediului dă startul Programului Casa Verde Fotovoltaice. Valoarea disponibilă este de peste 250 de milioane de lei.
"Începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10:00, persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice...