Autorităţile române monitorizează împreună cu cele europene evoluţia efectelor produse de incendiile din pădurile din apropierea zonei Cernobîl, a anunţat Ministerul Mediului printr-un comunicat oficial. Ca urmare a evaluărilor specialiştilor europeni, circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat, mai precizează...
Un proiect al Ministerului Mediului, lansat în dezbatere publică, prevede sancțiuni mult mai dure pentru cei care ard ilegal deșeuri. Aceștia riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani. Și amenzile se majorează. Astfel, amenda minimă va fi de 50.000 de lei, iar cea maximă...
Capitala României se află în a doua jumătate a clasamentului publicat de Agenţia Europeană de Mediu care ordonează peste 300 de oraşe de pe continent din punct de vedere al calităţii aerului, de la cele cu aerul cel mai curat, la cele mai poluate....
O echipă alcătuită din 26 de biologi marini, specialişti în protejarea mediului şi economişti, a identificat, cu ajutorul unui algoritm, zonele care, ''dacă ar fi protejate, ar permite salvarea a peste 80% din habitatele speciilor marine ameninţate, precum şi mărirea capturilor de peşte cu...
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunțat că de la 1 februarie vor începe controalele la unitățile care poluează, în zonele unde se ard deșeuri în mod ilegal. Conform sursei citate, Primăria Capitalei și primăriile de sector vor stabili planul comun de acțiune în acest...
Camera inferioară a parlamentului german a votat interzicerea pungilor din plastic în supermarketuri începând din 2022. Astfel, pungile din plastic uşoare pe care clienţii le iau de obicei de la casele de marcat urmează să fie interzise după o perioadă de tranziţie care a...