ministerul Finanțelor

Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de modificare a Codului Fiscal. Ce taxe cresc

Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică, luni noapte, principalele schimbări fiscale care vor avea loc începând cu 1 ianuarie 2023. Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede creşterea impozitului pe dividende de la 5% la 8%, scăderea pragului veniturilor până la care...

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, anunță cote de gen pentru femei în instituțiile publice și companiile de stat

Ministerul Familiei elaborează, alături de Ministerul Finanțelor, două proiectele legislative care să vină în sprijinul femeilor, a anunțat joi ministrul Gabriela Firea, prim-vicepreședinta PSD, potrivit G4Media.ro. Prima inițiativă se referă la adoptarea unor cote de gen pentru organigramele instituțiilor publice, cum ar fi ministerele, agențiile, primăriile...

Adrian Câciu: „Ministerul Finanţelor este implicat în prezent în derularea a două analize cu OCDE”

Ministerul Finanţelor este implicat în prezent în derularea a două analize împreună cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), una privind Codurile de liberalizare a mişcărilor de capital şi a operaţiunilor curente invizibile şi alta privind aplicarea principiilor guvernanţei corporative a întreprinderilor publice...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Opinii