Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că până la finalul acestui an va fi gata proiectul noii legi a educației. „Este o afirmație curajoasă pe care o fac, dar eu, ca ministru al Educației, îmi doresc acest lucru”, a punctat liberalul.
„Așteptăm concluziile proiectului ”România...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu (foto), a anunţat că va fi organizată o sesiune suplimentară a Evaluării Naţionale pentru elevii care nu vor putea participa, din motive medicale, la sesiunea obişnuită.
Astfel, repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a opta va avea loc mai târziu decât...
Toți copiii din București vor merge la școală fizic, începând de miercuri, a anunțat oficial, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Nu ar fi rațional să se organizeze o ședință CMBSU luni noaptea pentru a anunța schimbări de marți dimineață. Se va face, probabil, o ședință...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că aproximativ 2,6 milioane de elevi vor merge, începând de luni, la şcoală cu prezenţă fizică, numărul acestora fiind cu aproximativ 200.000 mai mare decât cel al elevilor care au fost prezenţi în bănci săptămâna trecută.
Ministrul anunţă că a...
Încă 200 de școli ar putea să se deschidă, începând de săptămâna viitoare, pentru elevii din toate clasele, în contextul în care în prezent 703 localităţi au rata de infectare de peste 1 la mie, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
"Astăzi, la momentul la...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că tezele pentru anul școlar 2020 – 2021 sunt suspendate.
Potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu, la sfârșitul semestrului al doilea mediile la toate disciplinele se vor obține prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg.
„Pentru anul școlar...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Edupedu.ro că “nu văd de ce s-ar pune în discuție luni, 15 martie, închiderea tuturor școlilor din București, atâta vreme cât suntem, și sperăm cu toții sa rămânem, departe de pragul de 6/1000 în București”.
“Până la pragul...
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că anul școlar 2021-2022 va începe, cel mai probabil, în a doua zi de luni din septembrie, iar semestrul al doilea va începe după vacanța de Crăciun, care va fi comasată cu actuala vacanță intersemestrială.
“Sunt optimist, până azi...
Peste 65.000 de elevi ar putea rămâne cu situația școlară neîncheiată. Este declarația ministrului Educației, care justifică această situație prin imposibilitatea elevilor de a participa la procesul de educație.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a prezentat joi, în cadrul unei conferințe care sunt principalele probleme din...
În acest moment învățământul online a fost prelungit până pe 8 februarie. Sorin Cîmpeanu a declarat în ședința de Guvern de miercuri că va exista o ordonanță prin care învățământul online va fi prelungit doar până pe 8 februarie, nu până la finalul anului...