Eurodeputata Corina Creţu a anunţat că a fost votată propunerea comună a rezoluţiei referitoare la returnarea tezaurului naţional al României însuşit ilegal de Rusia, documentul fiind semnat de toţi europarlamentarii români şi susţinut de majoritatea membrilor Parlamentului European.
„Parlamentul European solicită Federaţiei Ruse să returneze integral României tezaurului...
Parlamentul European a adoptat, marți, Directiva privind performanța energetică a clădirilor prin care interzice centralele termice de apartament.
Directiva a fost adoptată cu 370 de voturi pentru, 199 împotrivă și 46 de abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie aprobată oficial și de Consiliul UE, potrivit Adevărul.
„Statele...
Parlamentul European a adoptat miercuri legea europeană privind libertatea media, o premieră în reglementarea domeniului, cu scopul declarat de a combate ingerinţele politice în deciziile editoriale şi de a întări transparenţa privind proprietarii organelor de presă.
Textul de lege a fost adoptat de eurodeputaţi, în...
Prioritățile bugetare ale Parlamentului European, propuse de negociatorul-șef al legislativului european privind bugetul UE de anul viitor, europarlamentarul Victor Negrescu, au fost aprobate cu o largă majoritate de Comisia pentru Bugete a forului european.
"Negocierile privind bugetul UE nu au fost ușoare întrucât s-au desfășurat...
Parlamentul European va dezbate în premieră problema Tezaurului Românesc sechestrat la Moscova. Eurodeputaţii vor vota în luna martie o rezoluţie prin care solicită Federaţiei Ruse să returneze tezaurul confiscat de bolşevici acum mai bine de un secol.
Rezoluția a fost inițiată de iniţiată de europarlamentarul...
Bugetul pentru anul viitor al Uniunii Europene este pe ultima sută de metri și urmează să fie votat în Parlamentul European în sesiunea din luna martie. Victor Negrescu, chestor al Parlamentului European, spune că printre priorități se află integrarea totală a României în spațiul Schengen, ca parte a...
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a afirmat, miercuri, că Parlamentul European a adoptat noi reguli de transparenţă pentru publicitatea politică.
În contextul schimbării regulilor la nivelul UE, autorităţile din România trebuie să adopte reglementări mai transparente în privinţa cheltuirii banilor alocaţi pentru partide.
Potrivit eurodeputatului, „publicitatea...
Fiecare european generează aproape 190 de kilograme de deșeuri de ambalaje în fiecare an, a atras atenția Parlamentul European, miercuri, în comunicatul prin care anunță adoptarea normelor revizuite pentru reducerea, reutilizarea și reciclarea ambalajelor.
Instituția spune că, prin votul dat miercuri, și-a adoptat poziția cu...
Parlamentul European celebrează în perioada 23 – 27 Octombrie ”Săptămâna egalității de șanse”. Cu acest prilej, europarlamentara S&D, Rovana Plumb, a organizat conferința ”Egalitatea de șanse între femei și bărbați, bază a democrației”.
Scopul conferinței a fost acela de a face schimb de opinii cu...
Legislativul european nu va accepta încălcarea tratatelor și blocarea deciziilor europene fără niciun fel de temei juridic și va continua să susțină aderarea României la spațiul Schengen, i-a transmis, miercuri, eurodeputatul Victor Negrescu cancelarului austriac Karl Nehammer.
Eurodeputatul Victor Negrescu îi dă din nou o...