Adoptarea cu o largă majoritate a noii Legi a pensiilor reprezintă împlinirea unuia dintre cele mai importante obiective politice ale Partidului Social Democrat, respectiv reformarea sistemului public de pensii, prin care sunt înlăturate inechitățile dintre pensionarii care au contribuit și au muncit la fel și care asigură...
Legea pensiilor a fost adoptată. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, noua lege a sistemului public de pensii.
Legea a fost adoptată cu 199 de voturi “pentru”, 39 de deputați au votat „împotrivă”, și au fost și 15 abțineri.
Senatul a adoptat săptămâna trecută...
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri seara, la Antena 3 despre Legea pensiilor și despre creșterile care vor avea loc, în două tranșe, anul viitor
„Există bani, Legea pensiilor se va pune în aplicare. Vor fi două măriri. Peste 85 la sută dintre pensionari au mai puțin...
Simona Bucura Oprescu (PSD), ministrul Muncii, a declarat că, potrivit noii legi a pensiilor, unele pensii vor fi majorate chiar și cu 87% de la anul.
Proiectul noii legi a fost adoptat în ultima ședință de guvern și urmează să ajungă la dezbatere și vot în...
Guvernul a adoptat joi proiectul de lege privind pensiile din sistemul public, urmând a fi trimis în parlament, în urma unei ședințe tensionate, potrivit surselor citate de hotnews.ro.
Inițial ședința de Guvern de joi, în care a intrat și proiectul pentru noua lege a pensiilor, a...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, înaintea ședinței de Guvern, data la care vor crește pensiile românilor pentru a doua oară în 2024. Pentru această majorare însă, este nevoie ca Guvernul să îndeplinească o condiție majoră.
”Pensiile vor crește anul următor de două ori! Prima...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2024 cu 13,5%. Premierul a dat asigurări că toate pensiile se vor mări cu acest procent, odată cu inflația.
„Avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, că dacă s-ar fi pus...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la interviurile Digi24.ro, că nu a avut nicio discuție și nici nu va avea, cu liderul PNL Nicolae Ciucă, despre naționalizarea pensiilor private:
„Ce pot să vă spun cu certitudine: nici eu ca lider PSD și premier și nici Nicolae Ciucă...
Guvernul confirmă majorarea pensiilor începând cu 1 ianuarie 2024, cu unele creșteri de până la 30%. Ministrul Marcel Boloș afirmă că suma totală a majorării va fi de cel puțin 16 miliarde de lei, cu o creștere medie de 14%.
„Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi...
Românii care au pensii mai mici de 3000 de lei vor primi de la Guvern, în luna octombrie, sume cuprinse între 300 și 500 de lei.
PotrivitAvocat.net, OUG nr. 168/2022 prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de...