Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, la începutul ședinței de guvern de joi, că până la 31 august trebuie finalizată renegocierea PNRR, deoarece acesta e termenul maxim până la care mai putem face acest lucru.
„Până la 31 august trebuie să finalizăm renegocierea PNRR....
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, l-a primit, miercuri, pe omologul său ungar, Viktor Orban, la un prânz privat care a avut loc la Bucureşti.
Informația a fost dată publicității de Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului Ungariei, către agenţia ungară de presă MTI.
Cei...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți, după o întâlnire cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, că săptămâna viitoare vor fi adoptate decizii concrete pentru descentralizarea fondurilor europene.
Premierul a avut marți o întâlnire cu primarii celor mai importante orașe ale țării, membri ai Asociației Municipiilor din România....
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la deschiderea Forumului de afaceri franco-român că atunci când au pus în centrul programului de guvernare noţiuni precum patriotismul economic, s-au inspirat şi din acţiuni ale statului francez.
În plus, a precizat prim-ministrul, România poate obţine o creştere economică...
Guvernul a lansat programul de internship pentru tineri. În ceremonia de lansare, Marcel Ciolacu le-a spus tinerilor că nu crede "că un om politic ar trebui să facă parte din Parlamentul României, fără să fi avut experiență într-o administrație", și că "părerea mea este că trebuie...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în cazul în care Curtea Constituţională va avea elemente de neconstituţionalitate pe legea pensiilor, va exista o sesiune extraordinară a Parlamentului.
"Jalonul cu pensiile speciale astăzi a trecut prin Parlamentul României. Cu certitudine se va găsi cineva să atace...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că siguranța în școli este prioritară în mandatul său și că trebuie găsite soluții pentru combaterea violenței și bullyingului din școli, dar și a consumului de droguri.
”Siguranța în școli este o prioritate a mandatului meu! Trebuie să profităm de...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut vineri noi precizări după ce guvernatorul prorus al regiunii Herson, Vladimir Saldo, a ameninţat că armata rusă va lovi podul de la Giurgiuleşti ca răspuns la atacul ucrainenilor asupra unui pod care leagă regiunea ucraineana Herson de Crimeea.
Marcel Ciolacu...
Premierul Nicolae Ciucă s-a răzgândit și nu își va depune mandatul mâine, așa cum se vehicula. Nu va demisiona până când greva din educație nu se va încheia, spun surse Antena 3 CNN.
Pe data de 25 mai, Nicolae Ciucă declara că își va păstra...
Premierul Nicolae Ciucă a făcut un apel la marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat, iar instituţiile statului să asigure colectarea acestor venituri. Aceasta ar fi una dintre măsurile fscale identificate pentru "a chibzui" mai bine cheltuielile, premierul subliniind că nu vor fi luate...