Alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, au decis, marţi, deputaţii, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.
S-au înregistrat 221 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 19 abţineri.
Plenul Camerei Deputaţilor a...
Ministerul Apărării Naționale a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede măsuri legislative prin care Armata poate doborî dronele care intră neautorizat în spațiul aerian al României.
Subiectul a fost în atenția publică de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în...
Majorarea impozitului pe locuinţe se amână până la 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de ordonanţă aflat pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Amânarea este legată de faptul că se lucrează la un nou mecanism de calcul împreună cu experţi ai Băncii Mondiale şi ai...
Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar urma să fie scutite de impozitul pe venit și, acolo unde este cazul, si de contribuția la sănătate, se arată într-un proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere.
Măsura ar presupune practic o creștere...
Persoanele identificate la volan fără permis ar putea petrece până la 7 ani după gratii, iar în cazul în care acestea sunt implicate într-un accident mortal pedeapsa va fi de închisoare de până la 10 ani, potrivit unui proiect de lege depus, luni, la...
Parlamentul a adoptat miercuri proiectul de lege care prevede înființarea unor centre regionale de dezintoxicare și recuperare a dependenților în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov.
„Reamintesc că, dintre cele trei propuneri...
Un proiect de lege propus de mai mulți parlamentari liberali aduce în atenție o schimbare importantă în privința vârstei standard de pensionare pentru mame. Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv și au crescut copii până la vârsta de 16 ani....
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiect de lege iniţiat de către deputaţii PSD, Alfred Simonis şi Ciprian-Constantin Şerban ,care prevede declararea lui 2025 drept „Anul Centenar al Patriarhiei Române”. Legea merge la promulgare.
Pe 11 decembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim...
Ordinul de protecţie a fost extins pentru a proteja victimele hărțuirii pe internet. Astfel, victimele hărţuirii online vor putea depune plângere, iar agresorii vor fi monitorizaţi exact ca în cazul violenţelor fizice.
Și în aceste cazuri se vor aplica exact aceleaşi restricţii ca în cazul...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri că în şedinţa de Guvern a fost aprobat un proiect de lege care prevede că trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate. El a mai anunţat că plafonarea preţului la poliţele RCA...