Liderii PSD au confirmat deja faptul că salariul minim ar putea crește, începând cu anul următor, până la 3000 de lei.
Social democrații au anunțat, de asemenea, că își doresc ca pensiile să crească începând cu data de 1 ianuarie 2023 cu cel puțin 10%.
Eurodeputatul...
Legea Educației a ministrului Câmpeanu aruncă în derizoriu sistemul de învățământ din România. Profesorii sunt reduși la simpli executanți, iar „România educată”, cu care președintele Iohannis a făcut paradă în campania electorală, rămâne doar o poveste pentru copiii naivi și neștiutori, potrivit unei declarații...
Într-o postare pe Facebook, senatorul Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, spune că Termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro, după ce au fost investite în retehnologizare cel puțin 150 de milioane de euro.
„Termocentrala Mintia...
PES activists România a lansat, în cadrul unei noi ediţii a Universităţii Europene de Vară cu tema “Europa noastră, viitorul nostru“, caravana #RomâniiMerităÎnSchengen, prin care vor strânge peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor pentru aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.
Campania #RomâniiMerităÎnSchengen...
„2024 pentru noi este un an plin de provocări, sunt patru runde de alegeri şi vrem să arătăm că încrederea gălăţenilor în noi se va regăsi într-un vot pe care PSD îl va obţine cu un rezultat foarte bun la toate alegerile”, a declarat...
PES activists România și Partidul Social Democrat anunță pentru ziua de sâmbătă, 27 august, între orele 15.00 - 17.00, o nouă ediție a Universității Europene de Vară PES activists România, eveniment care va avea loc la Căminul Cultural din localitatea 2 Mai (Comuna Limanu, județul Constanța).
Tematica propusă, „Europa...
„Candidatura la prezidentiale din partea PSD, a spus foarte clar dl presedinte Ciolacu, va fi pe baza de competitie. Eu nu am in momentul de fata un astfel de proiect. Ramane de vazut care va fi decizia la nivel politic, eu servesc acest partid”,...
„Pensiile vor fi mărite. Avem o lege, vor fi indexate cu rata infaţiei. Legea există, se va mări indicele de inflaţie. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să depăşim acest 1 septembrie şi să venim cu actul normativ în Guvern pe...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că partidul său nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale, iar candidatul va fi stabilit prin alegeri interne, nefiind exclusă includerea pe listă a unor personalităţi din afara formaţiunii.
"Nu mai există cutuma în Partidul Social Democrat că preşedintele...
După aproape doi ani de la liberalizarea haotică a pieței energiei, PNL începe să admită că schema compensării nu funcționează, iar PSD va continua să depună toate eforturile pentru a convinge PNL de faptul că s-a greșit flagrant în momentul liberalizării pieței, fără a...