Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat decretul prin care recunoaște independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, iar documentul urmează să fie ratificat și de Parlament. Într-un discurs sfidător la adresa tuturor liderilor occidentali și urmărit de toată planeta, Putin a cerut...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cel american, Joe Biden, au acceptat de principiu să se întâlnească în cadrul unui summit propus de omologul lor francez Emmanuel Macron, summit care "poate avea loc doar dacă Rusia nu invadează Ucraina", a anunţat Palatul Elysee, în noaptea...
Partidul Rusia Unită, care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin, se clasează pe primul loc în urma scrutinului parlamentar desfăşurat în Rusia, conform rezultatelor parţiale anunţate duminică seară, arată Mediafax.
Partidul Rusia Unită (conservator, naţionalist) a obţinut 38,75% din voturi, fiind urmat de Partidul Comunist...
Întrevederea dintre Vladimir Putin și Joe Biden, de la Geneva, s-a încheiat miercuri, iar printre deciziile asumate de cei doi președinți, comunicate public, se numără revenirea la post a celor doi ambasadori retrași de SUA, respectiv Rusia.
Întâlnirea din 16 iunie, dintre Biden și Putin...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, transmite EFE.
Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice şi-a petrecut ziua de naştere pe...