Revoluția

30 de ani de ping-pong în justiție. Instanţa supremă scapă de dosarul „Revoluţiei” şi-l trimite la Curtea de Apel Bucureşti

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit, vineri, că nu are competenţa să judece dosarul 'Revoluţiei', în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra...

Guvernul a inițiat procedura în instanță pentru deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anticomunistă din 1989

Guvernul a inițiat procedura în instanță pentru deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anticomunistă din 1989. Secretariatul de stat pentru revoluționari cere, în instanța de contencios administrativ, anularea actului prin care i-a fost acordat titlul lui Ion...

Dosarul Revoluției, retrimis la Parchetul Militar

Dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu erau sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei, a decis miercuri instanța supremă. Decizia pronunțată de Înalta Curte la aproape 32 de ani...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Opinii