România

Indicele democrației publicat de Economist Intelligence Unit (EIU): România, retrogradată de la „democrația viciată”, la „regim hibrid”

Conform celui mai recent indice al democrației publicat de Economist Intelligence Unit (EIU), la 27 februarie, democrația globală se află într-o situație mai proastă decât oricând în istoria de aproape două decenii a indicelui. Din 2006, EIU a evaluat 167 de țări și teritorii pe o...

Date Eurostat: Cea mai ridicată pondere de lucrători în categoria cu salarii mici – în Bulgaria şi România

În 2022, 14,7% din angajaţii din Uniunea Europeană aveau salarii mici, faţă de 16,2% în 2018, iar cea mai ridicată pondere de lucrători în categoria cu salarii mici se înregistra în Bulgaria şi România, conform datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Ponderea...

Cea mai mare inflație din UE: România a fost depășită de Ungaria

După zece luni în care România a avut cea mai ridicată inflație din UE, în ianuarie primul loc a fost ocupat de Ungaria, cu 5,7%, urmată de România (5,3%) și Croația (5%), potrivit datelor publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Rata anuală a...

Agenția Fitch a confirmat ratingul României la „BBB minus”

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul României pe termen lung în valută la „BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Ratingul României pe termen lung „BBB minus” este sprijinit de apartenenţa la UE şi intrările de capital conexe...

Piața muncii din România: Unde se regăsesc cele mai mari rate de joburi vacante

România a înregistrat peste 34.000 de locuri de muncă vacante, iar numărul șomerilor era de aproximativ 450.000, în ultimele trei luni ale anului 2024. Cu toate că există o mare diferenţă între locurile de muncă disponibile și persoanele care își caută un loc de...

Buget de 1,2 miliarde lei pentru alegerile prezidențiale din România

Guvernul a aprobat alocarea a aproximativ 1,2 miliarde de lei pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale. Aproximativ 1,2 miliarde de lei este bugetul aprobat astăzi de Guvern pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din luna mai. Potrivit unui comunicat al Executivului, banii provin din...

JD Vance s-a referit din nou la România: „Nu avem valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, așa cum s-a întâmplat...

Vicepreședintele SUA s-a referit din nou la România, după ce a făcut acest lucru săptămâna trecută, la Conferința de Securitate de la Munchen. În timpul unui discurs la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC), la care participă republicani, simpatizanți ai partidului sau politicieni conservatori din...

România se confruntă cu un trend negativ al migrației

România se confruntă din nou cu un trend negativ al migrației, după o perioadă în care numărul repatrierilor l-a depășit pe cel al plecărilor. Datele INS arată că, în 2023, peste 48.000 de persoane au emigrat definitiv, în timp ce doar 29.830 de imigranți...

Clasamentul salariilor în România, pe județe

Salariile medii nete ale angajaților din cele mai mari județe din România au crescut cu peste 10% în 2024. Capitala conduce detașat în clasamentul veniturilor. Dar Clujul și Timișul înregistrează, de asemenea, salarii generoase. Cu o economie diversificată, un număr mare de angajați în toate sectoarele...

Mamele minore din România vor primi o bursă lunară, cu scopul de a le încuraja să își continue studiile

Mamele minore din România vor primi 700 de lei, lunar, cu scopul de a le încuraja să-și continue studiile. Tinerele care devin mame în timpul școlii vor putea beneficia de o bursă lunară de 700 de lei, însă, cu condiția să rămână înscrise în învățământul obligatoriu și...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
13 ° C
13.9 °
12 °
73 %
1.5kmh
0 %
lun
13 °
mar
16 °
mie
17 °
joi
12 °
vin
16 °

Opinii