Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat la inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, că, în România, calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor, inclusiv prin construirea celor trei spitale regionale.
Rafila spune că, acum, în România, se construiesc spitale...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în contextul vizitei efectuate pe șantierul Spitalului Regional de Urgență Iași că guvernarea actuală a reușit să deblocheze cele mai importante investiții din domeniul Sănătății:
“După 15 ani, în sfârșit, chiar dacă avem și machete și panouri, avem de...
„Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București merită o coordonare profesionistă, așa cum a fost în mandatul echipei social-democrate. Cele 19 spitale aflate în coordonare sunt vitale pentru sănătate bucureștenilor și zecilor de mii de pacienți veniți din toată țara pentru a găsi alinarea suferințelor”,...
Salvaţi Copiii anunţă lansarea campaniei „Vrem educaţie pentru sănătate în şcoli!”, prin care solicită accesul nelimitat al adolescenţilor de peste 14 ani la programe de educaţie pentru sănătate fără necesitatea acordului părinţilor, în condiţiile în care aproape jumătate din mamele sub 15 ani din...
Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, în două tranşe, a salariilor de bază pentru personalul din sistemul de sănătate şi cel din asistenţă socială.
"Guvernul vine astăzi cu o măsură prin care să stimuleze resursa umană din întregul sistem sanitar şi al asistenţei sociale. Beneficiari...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat într-o intervenție pe un post de televiziune, că exclude scenariul unei greve generale în sistemul Sănătății pe motiv că medicii ar fi nemulțumiți de salariile primite.
Acesta a precizat că principala problemă reclamată de sindicaliști este reprezentată de...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că anul 2023 a fost istoric pentru acest domeniu.
„Dezvoltarea sistemului de sănătate implică investiţii semnificative în infrastructura medicală, formarea personalului şi implementarea unor reforme eficiente. Prioritatea noastră este grija faţă de oameni şi asigurarea unor îngrijiri de calitate, accesibile...
Boli care aparent au dispărut pot să reapară odată cu scăderea acoperirii vaccinale, a avertizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, joi, într-o conferință de presă, la finalul vizitei de lucru pentru monitorizarea construcției primului Centru de Mari Arși din România.
Întrebat dacă există riscul să reapară...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, că are "anumite garanţii" că bugetul Ministerului pentru anul viitor va fi finanţat conform nevoilor şi că vor fi acoperite toate programele gestionate de minister, inclusiv cel destinat pacienţilor cu HIV.
Ministrul Sănătăţii a participat marţi la dezbaterea...
Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE) a lansat, miercuri, în dezbatere publică, Ordonanţa de Urgenţă care reglementează Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, cu o alocare de 10 miliarde de lei, pentru perioada 2024-2030, a anunţat ministerul.
"Sănătatea este un domeniu în care...