școală

Proiectul noii Legi a Educației: Cum ar putea decurge testarea la finalul celor 12 clase

Propunerea pe care Ministerul Educaţiei vrea să le-o prezinte elevilor de liceu, pentru susţinerea examenului maturităţii este bacalaureatul cu cel mult 10 probe. Testarea la finalul celor 12 clase ar urma să se facă în scris şi oral, iar unele probe vor putea fi susţinute...

Calendarul adoptării noii legi a educației

Liderii coaliţiei au stabilit, marţi, calendarul pentru adoptarea noii legi a educaţiei, urmând să fie adoptată de Guvern până pe 15 februarie, iar Parlamentul ar urma să o dezbată şi să o voteze până pe 15 martie. Potrivit unor surse politice, citate de Agerpres,...

Când intră elevii în vacanță

Elevii vor intra în vacanţă de joi, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe data de 9 ianuarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe. Următoarea vacanţă, la decizia...

Ce va conține noul statut al elevilor

Noul statut al elevilor va conţine o listă clară de obiecte interzise în şcoală - cuţite, brichete, grenade sau substanţe periculoase şi inflamabile. Forma finală a documentului ar putea apărea săptămâna viitoare, însă autorităţile nu au găsit şi o modalitate legală prin care elevii...

Alertă falsă cu bombă într-un liceu din Timișoara

O nouă alertă cu bombă într-un liceu din Timișoara a avut loc, marți. Peste 100 de elevi și profesori au fost evacuați și forțele de intervenție au verificat imobilul. Politiștii au stabilit că totul a fost doar o alertă falsă.  Politiștii au stabilit că totul...

Programul „Cornul şi Laptele” se transformă

Programul "Cornul şi Laptele" devine "Mic Dejun Sănătos". Proiectul adoptat de Senat prevede mărirea numărului de porţii de produse lactate, de fructe şi legume pe care copiii din școli le vor primi. Senatorii au adoptat transformarea programului "Cornul şi Laptele" în "Mic Dejun Sănătos" cu 119...

Cruda realitate: Un sondaj în rândul elevilor din România a scos la iveală ce se întâmplă în școli

Mai mult de jumătate dintre copiii din comunităţile dezavantajate susțin că profesorii le cer bani pentru fondul clasei ca să ia diverse materiale, deși, potrivit Legii Educației și Constituției, învățământul este gratuit, potrivit un sondaj realizat de World Vision România.  Sondajul a fost realizat Consiliul...

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită convocarea de urgenţă a grupului de lucru interministerial

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită convocarea de urgenţă a grupului de lucru interministerial privind transportul copiilor la şcoală, la care să fie invitate toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. "În contextul în care rata...

Incident șocant: Elev înjunghiat de un coleg de școală, la Brăila

Într-un părculeț din apropierea Liceului Tehnologic Anghel Saligny din municipiul Brăila a avut loc un incident șocant. Respectiv, un elev a fost înjunghiat în picior de un coleg, în pauza dintre cursuri. Potrivit realitateadebraila.net., marți, 8 noiembrie, în jurul orei 11:20, polițiștii au fost sesizați...

Incident grav la o școală din judeţul Suceava: Copil de 13 ani, bătut de tatăl unui coleg

Un copil de 13 ani, elev în casa a VI-a, a fost bătut de tatăl unui coleg. Incidentul grav s-a  petrecut la o școală din localitatea Zvorîștea, judeţul Suceava.  Se pare că agresiunea s-a petrecut chiar în sala de clasă, sub ochii colegilor copilului, potrivit...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Opinii