Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat că filtrul de securitate de la intrarea în Palatul Parlamentului destinată vizitatorilor va fi mutat, în termen foarte scurt, mult mai în faţă şi vor mai fi luate şi alte măsuri de siguranţă.
Aceste măsuri vor fi luate în...
„Banii oferiţi Ucrainei reprezintă de fapt sume investite pentru securitatea României”. Este declarația europarlamentarului Victor Negrescu, făcută duminică seara, la TVR Info.
Negrescu a fost desemnat negociatorul-şef al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2025.
„Noi nu finanțăm Ucraina, noi finanțăm securitatea noastră, pentru că dacă...
Directorul SRI Eduard Hellvig a afirmat vineri, referindu-se la controversele create de pachetul legilor securităţii naţionale discutat în coaliţie, că e o idee total greşită că în anul 2022, serviciile de informaţii din România ar putea să revină la modelul fostei Securităţi, el definind...
Atacurile cibernetice reprezintă în momentul actual cea mai importantă amenințare la adresa securității naționale și a cetățeanului, a declarat, miercuri, senatorul PNL Ioan-Cristian Chirteș, președintele Comisiei comune permanente pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
„După cum știți, la ședința comisiei de astăzi a participat...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică, a stabilit miercuri ICCJ. Defostului președinte la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care hotărâse în 2019 că acesta a fost colaborator al Securităţii.
“Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu...
ISUBIF vine cu noi detalii după incendiul devastator de la centrul comercial Prosper din Sectorul 5 al Capitalei, precizând că a dat amendă pentru pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.
"La ora 16:43 ISUBIF a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu, produs...
Preşedintele Joe Biden a anunţat o asistenţă suplimentară de securitate pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari pentru a ajuta Kievul să facă faţă invaziei ruse, potrivit AFP.
Preşedintele a făcut acest anunţ după o intervenţie video a omologului său ucrainean Volodimir...
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat crearea în această ţară a unei noi universități prezidențiale, care va instrui specialiști în domeniul asigurării securității statului.
Decretul privind înființarea universității a fost semnat, luni, în cadrul forumului „Ucraina. 30. Educație și știință” desfăşurat la Kiev. „În...