Măsurile din planul "Sprijin pentru România" vor intra în vigoare cel mai devreme de la 1 mai, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă într-o conferință susţinută de liderii coaliţiei, pentru prezentarea pachetului de măsuri.
"Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 mai....
Eurodeputatul Victor Negrescu s-a întâlnit astăzi cu Comisarul European pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, pentru a discuta despre valul de refugiați din România, eforturile făcute în vederea gestionării acestuia de către autoritățile locale, naționale și europene, în parteneriat cu societatea civilă, dar și despre...
În cadrul unei întâlniri organizate la Strasbourg, Comisarul European pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, și-a exprimat sprijinul pentru inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu privind măsuri europene comune pentru seniori și crearea unui număr verde european pentru vârstnici. De asemenea, aceștia au...
România sprijină ''pe deplin'' integrarea Ucrainei, dar şi a Republicii Moldova şi a Georgiei în Uniunea Europeană, a transmis, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.
"România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi Georgiei în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri...
Reprezentanții social-democrați ieșeni condamnă ferm invadarea Ucrainei și își exprimă solidaritatea față de populația afectată de acest război nedrept. Situația politică actuală la nivel global este incertă și toate națiunile trebuie să își dea concursul pentru instaurarea păcii în cel mai scurt timp. Social-democrații...
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, spune că România va învăța să trăiască având Federația Rusă la graniță dacă va fi cazul, însă a explicat că țara noastră va beneficia și de sprijinul aliaților într-un astfel de scenariu.
Declarația șefului MApN a venit în contextul în...
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mobilizarea urgentă a asistenței necesare pentru gestionarea cât mai eficientă de către România, celelalte state membre din vecinătatea Ucrainei, precum și Republica Moldova a iminentei crize...
„Întotdeauna m-am ferit să dau termene sau să proiectez aşteptări care nu sunt productive, pentru că eu cred că este foarte important ca mai întâi să se producă eforturi diplomatice, să se obţină rezultate şi apoi să le putem anunţa public”, a afirmat Bogdan...
Guvernul va susține și în acest an programul de finanțare a firmelor noi, Startup Nation, ajuns la a treia ediție, precum și schema HoReCa, de ajutoare de stat pentru restaurante și industria hotelieră, întreprinderi a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19,...
Parteneriatul social între Partidul Social Democrat și fermieri sau procesatorii din industria alimentară continuă și va continua de fiecare dată când PSD va guverna, pentru că susținerea fermelor românești și a unităților de producție și procesare alimentară din mediul rural înseamnă nu doar dezvoltare...