Uniunea Europeană rămâne fermă în fața preluării puterii în Afganistan a talibanilor și refuză să recunoască formarea noii țări. Noul Emirat Islamic al Afganistanului, cum au anunțat talibanii, nu se va axa pe un sistem democratic, conform valorilor occidentale, notează Mediafax.
Uniunea Europeană nu i-a...
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat marţi că Ottawa nu va recunoaşte guvernul pe care îl vor forma talibanii în Afganistan, deoarece îi consideră o ''organizaţie teroristă'', transmite EFE.
Într-o serie de declaraţii făcute presei, Trudeau le-a cerut insurgenţilor, care controlează Afganistanul, să garanteze liberul...
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista răzbunări, deoarece nu poartă nimănui pică, important fiind faptul că ţara a fost eliberată.
“Emiratul Islamic - după eliberarea naţiunii - nu se va răzbuna...
Talibanii ar urma să anunţe că au preluat controlul întregii ţări şi că aceasta a devenit Emiratul Islamic al Afganistanului, a afirmat un oficial al insurgenţilor pentru Press Association, potrivit The Guardian.
Declaraţia ar urma să fie făcută de la palatul prezidenţial din Kabul, de...