Un număr de 35.511 de tineri din Europa, dintre care 1.475 din România, vor primi permise de călătorie din partea Comisiei Europene, cu care se vor putea deplasa gratuit în Europa începând cu această vară, ca rezultat al ultimei runde a programului DiscoverEU, anunţată...
Autoritățile pregătesc un nou sprijin pentru tinerii români. Este vorba despre un program numit ”Primul student din familie”. Prin acest program se dorește facilitarea accesului unor grupuri defavorizate de elevi, precum cei din mediul rural, la învățământul superior.
Prin intermediul acestui program, elevii vor putea...
Ambasada SUA, Comisia Fulbright Româno-Americană și EducationUSA, în colaborare cu Biblioteca Națională a României, organizează cea de-a patra ediție a U.S. Alumni Fair, eveniment ce se înscrie în seria de manifestări ce marchează 30 de ani de la înființarea Comisiei Fulbright în România.
Evenimentul are loc...
Marcăm ziua de astăzi printr-un succes în Camera Deputaților, cu adoptarea inițiativei legislative privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni, proiect pe care l-am inițiat la finalul anului 2021 la solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, transmite într-un comunicat deputatul PSD Hunedoara...
Trei din patru tineri români (74%) sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene şi arată o mai mare deschidere şi susţinere pentru politicile europene decât alte categorii de vârstă şi aceeaşi proporţie dintre tinerii români sunt satisfăcuţi cu viaţa pe care o...