Noul Rege al Marii Britanii, Charles al III-lea, va fi încoronat oficial pe data de 6 mai 2023. Deși, inițial, se specula că încoronarea ar putea avea loc pe 2 iunie, pentru a onora data încoronării Reginei Elisabeta a II-a, care a avut loc în 1953, evenimentul va avea loc mai devreme.
„Încoronarea va reflecta rolul monarhului de astăzi și va privi spre viitor, având în același timp rădăcini în tradițiile de lungă durată ale familiei”, a transmis Casa Regală a Marii Britanii într-un comunicat, adăugând că regina Camilla va fi încoronată alături de soțul ei.
Respectând tradiția regală, ceremonia va începe la Westminster Abbey din Londra, unde monarhii britanici au fost încoronați în ultimii 900 de ani.
Spre deosebire de încoronarea reginei Elisabeta a II-a, cea a fiului său ar urma să fie mai modestă. Deși Charles a urcat pe tron la două zile de la moartea mamei lui, ceremonia oficială va marca începutul domniei sale. El va deveni cea mai vârstnică persoană care a preluat vreodată tronul Marii Britanii. Soția sa, Camilla, va fi încoronată atunci regină consoartă.