Consiliul de securitate israelian a acceptat propunerea Statelor Unite de a înceta ostilitățile în Liban și de a permite revenirea civililor în zonele ocupate de armată. De astăzi de dimineață, la ora 4, a intrat în vigoare un armistițiu între cele două combatante, Israel și Hezbollah.
Acordul prevede un termen de 60 de zile în care armata israeliană se va retrage și va fi înlocuită de forțe ale armatei naționale libaneze, care își ia angajamentul că va păzi sudul țării și nu va permite organizației teroriste Hezbollah (care în Liban e și partid politic legal înregistrat), să-și refacă infrastructura care să-i permită să atace Israelul.
În acest context, premierul Netanyahu a anunțat încetarea focului, dar a menționat și că Israelul își menține dreptul de a acționa împotriva oricărei amenințări la adresa securității sale. Într-un discurs public, el a vorbit despre acțiunile armate care au curățat sudul Libanului de amenințări și care vor permite și cetățenilor israelieni relocați temporar să revină la casele lor.
Administrația Biden, cea care a încurajat cel mai energic obținerea acordului de încetare a focului a lăudat atingerea acestui obiectiv. Mai mult, președintele Statelor Unite a spus că „aceasta este o încetare permanentă a ostilităților”.
Eforturile americane de a reinstaura „pacea” în Orientul Mijlociu se vor concentra acum pe Fâșia Gaza, unde se speră la ajungerea la un acord similar între Israel și organizația teroristă Hamas, care să implice eliberarea tuturor ostaticilor și încetarea ostilităților.