Avioanele Boeing 737 MAX au primit din nou autorizație să poată zbura în Statele Unite ale Americii. Au trecut aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol, ca urmare a celor două accidente grave care au provocat 350 de morți.
Niciodată în istoria aviaţiei comerciale un avion nu a fost lipsit de autorizaţie atât de mult timp (20 de luni) de către autorităţile competente. Aeronava Boeing 737 MAX, a înregistrat cele mai multe vânzări. Așa a devenit cel mai bine vândut avion Boeing, dar care pentru moment va trebui să mai aștepte o perioadă până să poată să zboare din nou.
Dacă în Statele Unite ale Americii lucrurile s-au stabilit, în Europa și multe alte locuri autorităţile de aviaţie civilă din alte ţări vor trebui să elibereze propria lor autorizaţie. Pentru siguranța pasagerilor cât și a membrilor de cabină, Autoritatea Federală pentru Aviație din SUA a precizat miercuri că solicită noi programe de pregătire a piloţilor şi revizuirea sistemului software înaintea reluării zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX pe cerul American.
Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au prmit interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni. Este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj. Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.
În cadrul Salonului Aeronautic Farnborough, desfăşurat în luna iulie 2018, TAROM a parafat o comandă fermă de cinci avioane Boeing 737 MAX 8, evaluate la 586 milioane de dolari, preţ de catalog.