Alegeri în Marea Britanie. Fostul premier Liz Truss şi-a pierdut locul de parlamentar. La fel, mulți alți lideri conservatori

Alegeri în Marea Britanie. Fostul premier Liz Truss şi-a pierdut locul de parlamentar. La fel, mulți alți lideri conservatori

Fostul prim-ministru conservator britanic Liz Truss, liderul cu cel mai scurt mandat din istoria ţării, care a provocat o prăbuşire a pieţei obligaţiunilor şi o prăbuşire a lirei sterline, şi-a pierdut locul de parlamentar în alegerile legislative anticipate desfăşurare joi, relatează Reuters.

Truss a obţinut 11.217 voturi în circumscripţia South West Norfolk din estul Angliei, mai puţin decât cele 11.847 de voturi obţinute de candidatul laburist Terry Jermy.

Liz Truss, în vârstă de 48 de ani, a fost nevoită să îşi anunţe demisia din postul de premier la doar 44 de zile de la preluarea mandatului de la Boris Johnson, din cauza turbulențelor pe care măsurile sale preconizate le-au provocat pe pieţele financiare în plină criză a costului vieţii.

Pentru mulţi alegători, Truss a simbolizat haosul şi eşecurile guvernului conservator. De altfel, mai mulţi membri ai Guvernului conservator, printre care şi secretarul Apărării Grant Shapps, şi-au pierdut mandatele. Acessta a candidat în Welwyn Hatfield, fiind învins de laburişti.

În discursul său, el a afirmat că a fost un „privilegiu” să reprezinte circumscripţia electorală.

„Ceea ce este clar pentru mine în această seară nu este atât faptul că laburiştii au câştigat aceste alegeri, ci mai degrabă conservatorii le-au pierdut”, a declarat el.

În opinia sa, partidul a uitat „regula fundamentală a politicii: oamenii nu votează pentru partide divizate.

Și Ministrul Educaţiei, Gillian Keegan, a pierdut în favoarea Liberal-Democraţilor, în circumscripţia Chichester, fiind o altă lovitură majoră primită de un membru al Guvernului conservator.

De asemenea, Johnny Mercer, care a fost ministru conservator pentru problemele veteranilor, şi-a pierdut şi el mandatul în faţa unui laburist, în Plymouth Moor View.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
26.7 ° C
27.2 °
25 °
47 %
1.5kmh
0 %
mar
37 °
mie
38 °
joi
40 °
vin
39 °
sâm
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii