David Copperfield, acuzat de violenţă sexuală de mai multe femei

David Copperfield, acuzat de violenţă sexuală de mai multe femei

16 femei îl acuză pe celebrul iluzionist american David Copperfield, acum în vârstă de 67 de ani, de violenţă sexual, scrie ziarul britanic The Guardian.

Unele dintre acestea erau minore la momentul evenimentelor pe care le reclamă, iar trei susţin că faimosul magician le-a drogat înainte de a întreţine relaţii sexuale, la care ele consideră că nu au fost în măsură să îşi dea consimţământul.

Ediţia americană a cotidianului britanic susţine că a vorbit cu peste 100 de persoane şi că a consultat dosare ale poliţiei şi ale tribunalelor în cursul anchetei sale, care acoperă o perioadă cuprinsă între sfârşitul anilor 1980 şi 2014.

Copperfield neagă toate acuzțiile, iar avocații săi spun că acesta „nu s-a comportat niciodată în mod nepotrivit cu nimeni, cu atât mai puţin cu un minor”.

Iluzionistul este cunoscut mai ales pentru că a făcut să dispară Statuia Libertăţii şi pentru că a avut o aventură cu modelul german Claudia Schiffer în anii 1990.

În 2018, el a fost acuzat de agresiune sexuală de către fostul model american Brittney Lewis. Aceasta susţine că a fost drogată şi agresată sexual acum 30 de ani, la acel moment fiind minoră.

David Copperfield a negat și aceste acuzaţii la momentul dezvăluirii lor.

Alte femei intervievate de The Guardian l-au acuzat pe magician că le-a atins pe scenă în timpul spectacolelor sale.

O alta, sub pseudonim, a spus că l-a întâlnit pe Copperfield când avea 15 ani. În anii următori, ea a susținut că acesta o suna noaptea târziu şi îi trimitea cadouri. Când avea 18 ani, au avut o relaţie sexuală consensuală, a spus ea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii